Conferinţa liderilor comitetelor de iniţiativă ale PND

Deputat Deaconu

În data de 28 iunie, la Palatul Parlamentului a avut loc prima Conferinţă a liderilor comitetelor de iniţiativă ale PND. Deputatul argeşean Mihai Deaconu a făcut următoarea declaraţie politică, pe care v-o prezentăm în cele ce urmează:

„Bună ziua, stimate domnişoare, bună ziua stimate doamne, bună ziua stimaţi domni! Salut prezenţa dumneavoastră în această sală şi vă rog să-mi îngăduiţi să vă spun câteva cuvinte.
Dragi colegi, ce a fost greu, a trecut. PND a luat fiinţă şi suntem mândri de acest lucru. Cel mai greu de acum înainte va fi să uităm de trecut şi să trecem la fapte. Gata cu PP-DD-ul! Ei încearcă acum să resusciteze un cal mort, iar noi, prin noul proiect, avem şansa să urcăm precum Făt Frumos pe un cal înaripat. Numai de noi depinde, dragi prieteni, cum vom construi acest partid. Vrem un alt gen de a face politică? Atunci trebuie să ne implicăm pe măsură acestei dorinţe. Vrem să schimbăm actuala clasă politică? Va trebui să începem schimbarea cu noi înşine.
Noi, toţi cei prezenţi în această sală, am venit animaţi de aceste dorinţe. De astăzi, aceste deziderate pot deveni realitate. Vă felicit pentru prezenţa atât de numeroasă şi în mod special vreau să vă felicit pe dumneavoastră, dragi tineri care sunteţi alături de noi în acest proiect şi să vă asigur că vă vom oferi tot sprijinul în tot ce veţi întreprinde pentru realizarea lui. Vă urez multă sănătate şi mult succes în activităţile viitoare şi vă mulţumesc pentru atenţie!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*