„Actualitatea Argeşeană” a fost lăudată în şedinţa de consiliu de către consilierul liberal Constantin Ştefănescu (foto). Cu ceva timp în urmă, am scris că primarul Nicolae Barbu le-a dat sarcină consilierilor locali să îi convingă pe părinţii copiilor din comună să nu îi mai ducă la grădiniţele şi şcolile din oraş, mai ales că localurile instituţiilor de învăţământ din comună au beneficiat de atenţia edililor locali şi se prezintă la standarde calitative de excepţie. Primul care şi-a însuşit sarcina a fost consilierul Ştefănescu, cel care a prezentat la şedinţa de joi tabelul cu cele 4 semnături de la părinţii micuţilor. „Vreau să mulţumesc ziarului ACTUALITATEA ARGEŞEANĂ pentru spiritul de observaţie ridicat. Eu m-am executat, cum se spune şi vă pun la dispoziţie, domnule primar, tabelul cu semnăturile”, a spus acesta. Primarul Nicolae Barbu a luat cu interes documentul în cauză şi a spus următoarele: „Domnule Ştefănescu, văd că alţi lua semnături de la Mariana, Maria, Maria şi Marieta. Sunt foarte bune, dar mai mult m-aş fi bucurat să fie dintre copiii care deja merg la Curtea de Argeş. Îmi doresc să îi aducem în primul rând pe aceia înapoi, dar dacă mi-aţi spus că nici aceştia nu au plecat încă, sunt foarte buni. E un exemplu demn de urmat şi vă mulţumesc!” Colegii şi reprezentanţii presei nu s-au sfiit să glumească pe faptul că restul consilierilor ar trebui să ia semnături de la reprezentante ale sexului frumos cu nume diferit de Maria. Nu de alta, dar se pare că acesta este deja rezervat…

Lasă un răspuns