Consiliul Județean Argeș organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacante de şef serviciu la Serviciul Juridic Contencios – Direcţia Juridică Administrație Publică Locală.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
- studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani;
- să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
- să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată;
- să îndeplinească cerințele specifice prevăzute în fișa postului.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 12 iunie 2018: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
- 25 iunie 2018, ora 10:00: proba scrisă;
- data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 143, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Consiliului Județean Argeș din Pitești, Piața Vasile Milea nr. 1, Județul Argeș, telefon 0248/217.800, interior 227.


Lasă un răspuns