Asta e marea noastră problemă: nu mai ştim în cine să mai avem încredere. Sărăcia ne-a înrăit pe cei mai mulţi dintre noi, oamenii simpli. Setea de avere şi putere nemăsurată îi dezbină şi pe cei care n-ar avea de ce să se teamă de ceva în plan material. Pe termen scurt au fost loviţi şi ei de criza francului elveţian. Şi încearcă să se scoată din necazuri tot pe spinarea noastră. Ne plâng de milă cu lacrimi prefăcute dar, de fapt, se plâng pe ei. Unii se tem că vor pierde ciolanul puterii, alţii că n-au putut ajunge la el de ieri.
Sărbătorirea Micii Uniri de la 1859 a prilejuit spectacolul jenant al Marii Dezbinări de azi. La vârf, partidele îşi măsoară valoarea în mărimea şpăgilor încasate de oameni care deunăzi făceau legea. Cei ce le-au luat locul vor să le dea brânci privilegiaţilor aflaţi la comenzi. E vremea turnării la DNA mai ceva ca la fosta Securitate pentru înjumătăţirea pedepselor pentru corupţie sau alte fapte penale.
Oamenii de rând nu ştiu în cine şi în ce să mai creadă. Realitatea imediată le demonstrează că viaţa lor e greu de trăit sub povara costurilor ce nu pot fi achitate din salarii de mizerie. Judecând în raport cu promisiunile care i-au convins să-şi dea votul, au dreptul să se simtă trădaţi. Cei mai mulţi au optat pentru un USL care s-a spart în beneficiul politicienilor ce şi-au pierdut legitimitatea. Traseismul politic a fost declarat neconstituţional de CCR – una dintre puţinele decizii care-l satisfac pe omul de rând. Lui nu-i pasă că unii dintre cei pe care i-a votat în 2012 şi-ar putea pierde mandatele. Dimpotrivă, consideră că aşa ar şi trebui. Dar nu face un capăt de ţară din asta. Problema lui e că de la 1 februarie, deci peste câteva zile, se anunţă că va creşte din nou costul energiei electrice. Iar pentru cei cu salariul minim pe economie, poate avea efectul crizei francului elveţian. Şi dacă aleşii din rândul semenilor şi-au mâncat credinţa prin ceea ce au făcut rău, nici slujitorii Domnului nu le dau încredere. Lăcomia lor o concurează pe cea a slujbaşilor laici. Într-un sat din preajma oraşului a ieşit scandal după ce parohul a ajuns să-i oblige pe enoriaşi să-şi ducă morţii la capelă. Credincioşii îndoliaţi se plâng că sunt jefuiţi fără milă prin banii încasaţi pentru găzduirea mortului, priveghi şi slujbă de înmormântare. Nu-l mulţumeşti pe popă, ritualul se îndeplineşte pe sărite şi rudele pot să-şi ia adio de la rostirea unui cuvânt de preţuire pe buza gropii celui ce pleacă în călătoria fără întoarcere!
Trăim într-o lume care parcă nu mai are nimic sfânt – nici viaţa şi nici moartea – dar până când?
Lasă un răspuns