Reprezentanţa Comisiei Europene în România a anunţat zilele trecute că peste 10.000 de municipalităţi s-au înscris în portalul WiFi4EU, creat printr-un program european căruia UE i-a alocat un buget de 120 milioane euro, prin care vor avea acces gratuit la reţelele de Wi-Fi.
De pe 20 martie a început înregistratea pe site-ul prin care localităţile pot beneficia gratuit de internet fără fir. Potrivit mediafax.ro primele cereri de finanţare vor putea fi depuse, începând cu mijlocul lunii mai a acestui an, iar localităţile înregistrate vor putea solicita bonuri valorice dintr-un prim lot de 1.000 de bonuri WIFI4EU, ce vor fi distribuite pe baza principiului „primul sosit, primul servit”.
„Localităţile vor putea utiliza bonurile WiFi4EU pentru a achiziţiona şi instala echipamente Wi-Fi (puncte de acces fără fir) în anumite centre ale vieţii publice locale pe care le-au ales în acest sens. Costurile pentru întreţinerea reţelei vor fi acoperite de localităţi. Reţele finanţate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fără publicitate şi nu vor colecta date cu caracter personal. Finanţarea va fi acordată numai reţelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente şi cu o calitate similară în acelaşi spaţiu public”, conform sursei citate.
Lista localităților din Argeș ce s-au înscris pentru a beneficia de fonduri europene:


Lasă un răspuns