Grupul CEZ în România susţine evenimentul global „Ora Pământului” şi încurajează implicarea comunităţilor. Operatorul de distribuţie va analiza consumul de energie electrică pe durata evenimentului în municipiile reşedinţă de judeţ din Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea. „Dăruieşte naturii din energia ta” este mesajul sub care anul acesta se desfăşoară cea de-a şaptea ediţie a evenimentului pe data de 28 martie, între orele 20:30-21:30. Participanţii sunt încurajaţi să îşi manifeste iubirea şi respectul faţă de natură şi să stingă pentru o oră luminile şi să deconecteze echipamentele electronice aflate în stand-by. Proiectul îşi propune să informeze şi să responsabilizeze comunităţile, determinându-le să participe la acţiuni de protejare a mediului înconjurător. CEZ se alătură acestui demers de creare a unui impact pozitiv asupra comunităţii prin scăderea consumului de energie electrică în intervalul în care se desfăşoară această acţiune. Dacă până în acest an, implicarea a fost la nivel local, începând cu anul 2015, monitorizarea consumului de energie electrică şi susţinerea evenimentului vor acoperi întreaga regiune a Olteniei.
Operatorul de distribuţie va analiza consumul pe data de 28 martie, între orele 20:30-21:30, în municipiile reşedinţă de judeţ din aria sa de operare (Piteşti, Craiova, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Alexandria şi Râmnicu Vâlcea) şi va face o comparaţie cu acelaşi interval orar din săptămâna anterioară pentru a se putea observa rezultatele concrete ale acestei acţiuni de responsabilizare şi solidaritate. În fiecare an, evenimentul global „Ora Pământului” se extinde şi este sărbătorit în aproximativ 7.000 de oraşe la nivel global. Acesta cuprinde tot mai multe activităţi de informare şi conştientizare a comunităţii locale asupra importanţei alinierii sale la gestul simbolic al întregii planete de a stinge lumina pentru o oră, ca o dovadă a grijii faţă de natură şi a luptei pentru un mediu curat.

Lasă un răspuns