Date oficiale: natalitatea și mortalitatea la nivelul județului, în 2019

NATALITATEA

În anul 2019 în judeţul Argeș, s-a înregistrat un număr de 3019 născuţi vii, respectiv o rată a natalităţii de 4.7 născuţi vii la 1.000 locuitori, comparativ cu anul 2018, când s-au înregistrat 4442 născuţi vii, respectiv anul 2017 cand s-au inregistrat 3812 nascuti vii .

În anul 2019,  rata natalităţii din mediul urban, 3.7‰ (1174 născuţi vii) a fost inferioara celei din rural, 5.6‰ (1845 născuţi vii).

 

MORTALITATEA GENERALĂ

În judeţul Arges, în anul 2019, s-a inregistrat un număr de 7732 decese generale, respectiv o rată a mortalităţii generale de 12 decese la 1.000 locuitori, comparativ cu anul 2018 când s-au înregistrat 7730 decese și o rată a mortalității generale de 12 la 1000 locuitori, respectiv anul 2017 când s-au înregistrat 7734 decese cu o rată de mortalitate generală de 11.9 la 1000 locuitori.

Evaluarea fenomenului pe medii sesisează diferenţe mari de nivel ale ratei mortalităţii generale: doar 8.9‰ (2799 decese) în urban, faţă de 15‰ (4933 decese) în rural. Aceste variaţii în amplitudine ale ratei mortalităţii generale din cele 2 medii işi au originea, în mod esenţial, în particularitaţile structurii pe grupe de vârsta a populaţiei din urban şi rural, în rural fenomenul de îmbătrânire demografică a populaţiei fiind mult mai pregnant. În mod secundar intervin ca factori favorizanţi adresabilitatea şi accesabilitatea mai scăzută a populaţiei rurale la serviciile medicale.

În judet, principalele cauze de deces în anul 2019 au fost bolile aparatului circulator, accidente vasculare cerebrale, tumori, bolile aparatului digestiv, diabet zaharat,etc.

In judetul Argeș deficitul populaţional este de -7.3 in anul 2019, față de 2018 când a fost de -5.1, respectiv anul 2017 cu un deficit de -6.

Evaluarea fenomenului pe medii sesisează diferenţe mari ale deficitului populaţional: doar -5.3‰ in urban, faţă de -9.3‰ în rural.

MORTALITATEA INFANTILĂ

Indicator sintetic al stării de sănătate al unei populaţii, ca şi al gradului de civilizaţie a unei colectivităţi, mortalitatea infantilă a înregistrat  în anul 2019  un nivel de 5.2 %o decese 0-1 an la 1000 născuţi vii (16 decese 0-1 an), comparativ cu anul 2018, când s-a înregistrat un nivel de 3.6‰ născuţi vii (16.decese 0-1 an), respectiv anul 2017 cand s-au inregistrat (16 decese 0-1 an) la  nivelul de 4.2‰.

Și în anul 2019 se menţine decalajul ratei mortalitaţii infantile dintre cele 2 medii, urban şi rural. Astfel, în rural nivelul mortalităţii infantile, de 7,05‰ depăşeşte cu aproape 36% pe cel din urban, de doar 2.55‰.

Analizând mortalitatea infantilă pe subgrupe de vârstă (0-6 zile, 0-27 zile şi respectiv 28 zile şi peste), comparative cu aceeaşi perioadă de timp, respectiv anii 2018-2017 se pot face următoarele aprecieri:

-mortalitatea neonatală precoce la nivelul judeţului a înregistrat o variatie de 2.64‰ (8 decese 0-6 zile) în 2019 comparativ cu anul 2018 (8 decese 0-6 zile) și anul 2017 (11 decese 0-6 zile) .

– mortalitatea neonatală a înregistrat o variație de 3.65‰ (11 decese 0-27 zile) în 2019, față de  2.48‰ (11 decese 0-27 zile) în 2018, respectiv 3.15‰ (12 decese 0-27 zile) în 2017.

Principalele cauze care au determinat decesul copiilor 0-1 an în anul 2019 au fost: bolile aparatului respirator (10),  malformatii congenitale(6).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*