De sâmbătă, 8 martie, bicicletele vor putea fi închiriate din nou

De sâmbătă, 8 martie, bicicletele vor putea fi închiriate din nou
Ziua Femeii aduce în orașul nostru și posibilitatea de a închiria din nou bicicletele aflate în rastelurile din zona Mănăstirii, Romarta și San Nicoară, achiziționate prin proiectul „Rețea de stații self-service de închiriere de biciclete” . Peste iarnă au fost depozitate și s-au făcut revizii la ele, dar de sâmbătă vor fi din nou la standuri.
Vă reamintim că intervalul orar de închiriere pentru o zi este 06.00-24.00, valabil de luni până duminică, iar închirierea echipamentului se va face în baza unui card emis de Municipiul Curtea de Argeș la sediul Primăriei.
Persoanele cu vârsta sub 18 ani pot obține cardul doar cu acordul unui părinte/tutore. Bicicleta închiriată va putea fi returnată la orice stație de închiriere de biciclete în regim self-service sau în centrul folosit pentru returnarea bicicletelor aflat în Curtea de Argeș, Bulevardul Basarabilor, nr. 99, în cazul în care din diverse motive nu a mai putut fi returnat la stație.
Primele 30 de minute sunt gratuite.
Proiectul „Rețea de stații self-service de închiriere de biciclete” are ca scop principal utilizarea bicicletei ca o alternativă la mijloacele de transport poluante, o alternativă ecologică menita sa contribuie la reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*