Declarație politică – Ministrul Economiei a venit, a plecat, a revenit… Arpechimul a murit între timp!

deaconu mihaiVăzând cazul „Arpechim” nu pot decât să îmi întăresc convingerea că modul de a face politică în România trebuie schimbat radical. “Personajele”, căci altfel nu le pot numi, care au ajuns pe scena politică şi au decis soarta unei ţări, au avut ca prim scop doar să facă bani mulţi peste noapte, pentru buzunarul propriu și pentru asta trebuie să dispară definitiv din viaţa românilor. Sunt convins că în momentul în care politica nu va mai fi catalogată ca o afacere, nu va mai atrage atâţia şmecheri și incompetenţi. Mă gândesc câţi bani ar fi avut statul pentru sănătate, învăţământ și alte domenii deficitare dacă aceste personaje nu furau. Iar acum vom mai cheltui cu ei şi pentru punerea în mişcare a DNA, a poliţiştilor, pentru întreţinerea lor în penitenciare etc.
Și cum toate afacerile mari și mici cu statul s-au bazat în principal pe șpăgi grosolane, nu văd vreo cale juridică prin care să se recupereze aceşti bani. Deși denunțătorii se îngrămădesc la ușa DNA-ului, oferind zilnic noi surprize publicului larg, am impresia că toată această mascaradă se transformă pe zi ce trece într-un adevărat circ cu infractori, care ba sunt arestați preventiv, ba sunt puși în libertate sau arestați la domiciliu, astfel încât omul de rând nu știe ce să mai înțeleagă. Oricine ar pune o întrebare simplă: a comis o infracțiune? Stabilește-i prejudiciul, recuperează-l și aplică-i pedeapsa corespunzătoare! N-aș dori ca sute de ore televizate si mii de pagini de ziare care au avut ca subiect asemenea cazuri de câteva luni de zile să nu fie decât praf în ochii celor care au crezut că justiția și celelalte organe abilitate ale statului își fac în sfârșit treaba așa cum se cuvine.

Deputat Mihai Deaconu,
Grupul Parlamentar Democrat și Popular

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*