Ce nu înțeleg mulți când e vorba de scris e că nu-i accesat de ceva instinctual ori metodic, nu se restrânge la ritual sau obiceiul de a consuma, ci aspectele acestea sunt divergente de o cale complet spirituală a cuvântului. Mi-e străină disciplina cum îmi e familiară odihna, iar practicată excesiv creează repulsie și, automat, blocaje. Dar un scriitor e definit de blocajele sale, fie că vorbim în sens utopic ori constant; e un soi de „ață de argint” care-l conectează în mod foarte subiectiv, foarte personal, cu o realitate cotidiană, lipsită de contingențe.
E un soi de masochism dansat, dar înainte să cadă cortina spectacolului. E cu flori, s-acopere picioarele frânte; dar mai ales cu dresuri. Genul de dresuri care-ți provoacă mâncărimi și se desfac fix sub genunchi. Și totuși, sunt dresurile tale preferate și, de altfel, singurele pe care le ai. Așa că ridică-le bine, de abia acum cade cortina și ești în fața unui public transparent, căci au bilet lunar la o piesă ce-așteaptă s-apară. Și tu dansezi. O să le placă?
Denisa Răduță
Foto: economica.net
Lasă un răspuns