Interviurile pentru posturile de directori de școli și licee din municipiul nostru au loc la Colegiul Național ”Vlaicu Vodă”, iar comisia este formată din reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Argeș, un reprezentant al Consiliului Local și reprezentanți ai mediului de afaceri, nominalizați prin vot secret de către cadrele didactice din unitățile de învățământ.
Anul acesta se întâlnesc și unele situații deosebite, la CNVV, Liceul Tehnologic ”Constantin Dobrescu”, Școala Gimnazială ”Mircea cel Bătrân” și Școala Gimnazială ”Basarab I” un cadru didactic s-a înscris pentru postul de director și a trecut de etapele de depunere dosar și concurs. Cum perseverența trebuie apreciată, îi urăm mult succes!
Sunt și două situații în care dosarele de concurs au fost respinse pentru două cadre didactice, se pare că ar fi vorba despre o adeverință medicală ce nu a fost conform cerințelor de concurs. Vorbim de CNVV și Școala nr. 6.
La Seminar nu s-a înscris nimeni pentru postul de director, la fel și la Școala Gimnazială ”Carol I” și Școala Gimnazială ”Regina Maria”. La Auto, s-a înscris prof. Ioan Călinescu, la Liceul Tehnologic ”Regele Mihai I” – prof Elena Derviș și la Agricol – prof. Dana Erfulescu.
La CNVV pentru postul de director prim s-au inscris prof Cristina Paltineanu si prof. Romulus Hirică.
La momentul acesta director la CNVV este prof. Gabriela Pătru, la Auto – prof. Ioan Călinescu, la Seminar – prof. Valentin Retevoi, la Liceul Tehnologic ”Regele Mihai I”- prof. Elena Derviș, la Liceul Tehnologic ”Constantin Dobrescu” – prof. Moisescu Aurelia Cristina, la Liceul Tehnologic ”Ferdinand I” – prof. Michai Andra, la Școala Gimnazială ”Carol I” – prof. Sorina Știrboiu, la Școala Gimnazială ”Regina Maria” – prof. Vintilă Elena Mădălina, la Școala Gimnazială ”Basarab I” – prof. Gabriela Ciublea, la Școala Gimnazială ”Mircea cel Bătrân” – prof. Cornelia Sîrbu.
După afișarea rezultatelor finale revenim cu informații despre conducerile unităților de învățământ din municipiul nostru.

FOTO : FB Gabriela Ciublea, FB Scoala Gimnaziala ”Regina Maria”, FB Andra Michai, Fb Mircea cel Batran

Lasă un răspuns