Procesul a început pe la finele anului 2015, denumit ”Consultanta” a fost bomba sfârșitului de an, dosarul în care procurorii DNA au acuzat de săvârșirea de fapte de corupție un președinte de Consiliu Județean la vremea aceea, Constantin Nicolescu, pe deputatul Mircea Drăghici, și 38 de primari, doi dintre ei decedați între timp.
Timp de 3 ani, mai mulți primari, un deputat și un fost președinte de CJ, au trăit cu sintagma de ”penali”! Au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor fapte de corupție, cu tot tacâmul cuvenit: comunicat de presă și calcul prejudiciului: un milion de lei!
Vă reamintim că la aflarea veștii despre decesul regretatului primar Nicolae Smădu se vorbea printre cunoscuți că dosarul acesta ar fi fost cel care i-a apăsat sufletul atât de mult.
După 3 ani de procese, termene peste termene, miliarde cheltuite de statul român, de la interceptări, care costă mii de euro pe zi de persoană, la oamenii din justiție care au trebuit să redacteze, analizeze, transcrie ședințele, etc, astăzi s-a decis achitare!
Încă un dosar care dă o palmă serioasă peste ochi celor care sunt obișnuiți să facă dosare din ”cocă”! Însă pentru cei care au fost nevoiți să audă trei ani cuvântul ”penali” sau familiile lor, cine va răspunde? Pentru oamenii care s-au dus acasă în toți acești ani și au explicat soțiilor, copiilor, părinților, că a mai trecut un termen și încă un termen… Timp de 3 ani!


Lasă un răspuns