Curtea de Apel Bucureşti a amânat astăzi luarea unei decizii în dosarul în care Constantin Nicolescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, este acuzat de fraudarea de fonduri europene pentru reabilitarea unor şcoli. Nicolescu, alături de alţi 10 inculpaţi, au fost deferiţi justiţiei, fiind acuzaţi că au obţinut ilegal 900.000 de euro fonduri Phare pentru a reabilita patru şcoli afectate de inundaţiile din 2005. De asemenea, în acelaşi dosar, fostul preşedinte al C.J. Argeş este acuzat că ar fi pretins şi primit mită de la Cornel Penescu, sub forma unor pachete cu alimente. Nicolescu a primit la ultima instanţă o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare cu executare în acest dosar, iar verdictul urmează să fie dat de Curtea de Apel. Curtea a stabilit un nou termen pentru decizia finală: 5 februarie 2015. Dosarul a fost transmis spre rejudecare Curţii de Apel de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În acest dosar, pe 26 ianuarie 2011, Nicolescu a fost reţinut de procurorii DNA pentru 24 de ore, dar acestuia i s-a făcut rău şi apoi a fost operat pe cord, în Bucureşti. De atunci el a fost judecat în stare de libertate

Lasă un răspuns