Ziua Îndrăgostiţilor se sărbătoreşte cu fast numai în anii electorali. Atunci, candidaţii şi partidele cu posibilităţi materiale dovedesc inventivitate pentru atragerea voturilor. La Curtea de Argeş, nu prea e cazul: 14 şi 24 februarie se consumă în anonimat. Excepţie fac cluburile sau cârciumile în care sunt implicaţi aleşii noştri. Sau ai căror patroni îşi cunosc interesul. Dar totul costă, aşa că angajaţii cu salarii minime pe economie trebuie să facă alegerile proprii. Şi optează pentru Valentine’s Day, căci Dragobetele li se pare ţărănesc şi prea apropiat de 1 şi 8 martie, care presupun alte cheltuieli.
Pentru majoritatea autorităţilor locale, adoptarea bugetelor pe anul în curs ar fi trebuit să reprezinte prilej de sărbătoare. N-a prea fost aşa, căci adie vânt de sărăcie prin cele mai multe. Dar de “udat” au fost “udate”, pentru că toţi edilii sunt conştienţi că, oricum, “dacă nu curge, tot pică”. Şi-apoi sunt destui dintre ei speriaţi de războiul anticorupţiei pe care-l văd zilnic la televizor. Firesc este ca oricine să se teamă că ar fi votat vreo hotărâre sau că ar fi semnat vreun document pentru care să fie reclamat la procurorii DNA. Cui să-i mai ardă de târguri de Dragobete?… Sigur, poate s-ar aduce ceva bani suplimentari la buget, dar de ce să se lege cineva la cap când nu-l doare? E mai comod să stai în banca ta. Şi să aştepţi să scapi de mandatul dat de alegători, cu speranţa că vei fi ocolit de unul dat de judecători. La noi poate că nu e cazul, dar teama rămâne. Teoretic, totul e posibil. Şi-atunci, mai bine laşi baltă taxarea parcărilor, dacă nu le poţi oferi ca danie slujitorilor bisericii. Că, la urma urmei, războiul bate la uşa dinspre răsărit a ţării. Şi numai asta nu ne trebuie acum, când avem războaiele noastre interne. Aşa că vom avea un Dragobete cu mai puţină dragoste între autorităţile zgârcite şi populaţia sărăcită…
Lasă un răspuns