Egalul care nu ajută pe nimeni: FC Voluntari – Academica Argeş 1-1 (1-0)

_DSC8351Degeaba au făcut toată săptămâna apeluri oficialii echipei argeşene către CCA ca să trimită o brigadă experimentată de Liga I la derby-ul dintre cele două clasate. Prestaţia trioului Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca), Ovidiu Aruşoaie (Piatra Neamţ) şi Florin Alexandru Vişan (Galaţi) a fost penibilă şi a nemulţumit ambele formaţii. Gazdele au început în formula D. Balauru – C. Roşu, C. Achim, Mitache, Fl. Maxim – S. Rădoi (cpt.), Todoran, Călinţaru, Cârstocea – T. Bălan, M. Matei, în timp ce Ciprian Urican a replicat cu C. Lungu – C-tin Dedu, A. Niţu, Fl. Popa (cpt.) – St. Stancu, Kone, V. Olariu, Val. Munteanu – Guerra, Deletic, Ispir. Debutul de partidă a aparţinut oaspeţilor, care puteau marca în min. 6 prin Ispir, care a şutat periculos de la 25 m, dar mingea a trecut puţin pe lângă poarta apărată de Balauru, sau prin Munteanu, car a tras bine, în min. 25, dar Achim a respins fantastic un gol ca şi făcut. Gazdele au replicat timid prin Matei, car a reluat cu capul, din 7 metri, fără probleme pentru Cezar Lungu. Şi a venit min. 34, când centralul Dan Dreve a acordat penalty pentru Academica, după un fault al lui Mitache la Guerra. După minute bune de proteste ale gazdelor, a revenit asupra deciziei şi i-a acordat galben pentru simulare mijlocaşului Academicii. Patru minute mai târziu, Guerra a văzut al doilea galben şi a fost eliminat, după un fault la mijlocul terenului asupra lui Dinu Todoran , care a şi fost înlocuit apoi în min. 44. Tot atunci, gazdele au intrat la cabine în avantaj, datorită unei reuşite a lui Matei, care a şutat din afara careului, mingea a lovit bara şi apoi a intrat în plasă. În min. 63 s-a restabilit egalitatea numerică, Sorin Rădoi fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene, iar în min. 78, Vezan – intrat pe parcurs – a reuşit egalarea cu o bombă de la 35 m, deviată în propria-i poartă de Balauru. Până la final, argeşenii au fost mai buni, dar nu au reuşit golul victoriei care i-ar fi apropiat de gazde la doar două puncte. Astfel, cele 5 meciuri care au mai rămas de disputat devin vitale pentru „academicieni”, doar victoria fiind cuvântul de ordine pentru promovarea în prima ligă. Vă prezentăm în continuare rezultatele înregistrate sâmbătă, clasamentul la zi şi meciurile etapei următoare.

Play-off, Seria I, etapa a V-a: FC Voluntari – Academica Argeş 1-1 (0-0); ASC Bacău – Rapid CFR Suceava 4-3 (3-0); CF Brăila – Gloria Buzău 3-2 (1-1). Play-out, Seria I, etapa a V-a: FCM Dorohoi – CS Balotești 3-1 (0-0); ACS Berceni – Farul Constanța 4-2 (3-1). Clasament play-off, Seria I: 1. FC Voluntari 64 p; 2. Academica Argeş 59 p; 3. Gloria Buzău 43 p; 4. Rapid CFR Suceava 41 p; 5. SC Bacău 36 p; 6. CF Brăila 34 p. Clasament play-out, Seria I: 1. FCM Dorohoi 34 p; 2. CS Balotești 33 p; 3. ACS Berceni 32 p; 4. Farul Constanța 22 p.

Play-off, Seria a II-a, etapa a V-a: ACS Poli Timișoara – Metalul Reșița 2-1 (2-0); Olimpia Satu Mare – Unirea Tărlungeni 3-0 (1-0); CS Mioveni – FC Olt Slatina 3-0 (oaspeţii s-au retras din campionat şi vor pierde toate meciurile cu 0-3, la „masa verde”). Play-out, Seria a II-a, etapa a V-a: Șoimii Pâncota – FC Bihor Oradea 1-0 (1-0); FC Caransebeș – CSM Râmnicu Vâlcea 4-1 (2-0). Clasament play-off, Seria a II-a: 1. ACS Poli Timișoara 55 p; 2. CS Mioveni 43 p; 3. Metalul Reșița 42 p; 4. FC Olt Slatina 39 p; 5. Unirea Târlungeni 34 p; 6. Olimpia Satu Mare 29 p. Clasament play-out, Seria a II-a: 1. CSM Râmnicu Vâlcea 31 p; 2. FC Caransebeș 28 p; 3. Șoimii Pâncota 24 p; 4. FC Bihor Oradea 21 p.

Etapa următoarea, sâmbătă, 9 mai – Seria I: Academica Argeş – FC Voluntari; Rapid CFR Suceava – ASC Bacău; Gloria Buzău – CF Brăila; ACS Berceni – FCM Dorohoi; Farul Constanța – CS Balotești. Seria a II-a: Metalul Reșița – ACS Poli Timișoara; FC Olt Slatina – CS Mioveni; Unirea Tărlungeni – Olimpia Satu Mare; Șoimii Pâncota – FC Caransebeș; FC Bihor Oradea – CSM Râmnicu Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*