Eroii zilei sunt doi polițiști din Argeș

Spread the love
Zâmbesc acum… și au toate motivele să o facă.
Ei sunt Eduard și Sorinel.
Noaptea trecută, patrulau în comuna Bughea de Sus din județul Argeș.
De la depărtare au observat flăcări la acoperișul unei case.
Au sunat imediat la 112 în timp ce se apropiau de locuința incendiată.
Îi știau foarte bine pe proprietari, doi bătrâni care au peste 80 de ani.
Au parcat mașina într-un loc în care să nu încurce sosirea autospecialelor pompierilor și s-au grăbit să-i caute pe aceștia.
Au deschis poarta și au observat că ușa casei era deja cuprinsă de flăcări.
– Or fi apucat să iasă? a întrebat Sorinel.
– Nu, nu… uite-i sunt înăuntru, a răspuns Eduard, văzându-i pe geam pe cei doi într-o încăpere. Nu au cum să iasă, arde și ușa din interior. Spargem geamul și încercăm să-i scoatem pe aici. E singura posibilitate.
Au spart geamul și au intrat.
Cei doi bătrâni se treziseră, dar nu realizau ce se întâmplă privind spre ușa care ardea.
Eduard a apucat femeia de mână și a tras-o spre geam.
Sorinel l-a luat pe bărbat.
Deja flăcările se extindeau rapid și în încăperea în care se aflau.
Eduard a ieșit afară, în timp ce Sorinel i-a ridicat pe cei doi astfel încât să poată fi prinși de colegul lui pentru a-i scoate din casă.
La câteva secunde după ce toți patru erau în siguranță afară, o bârnă din tavan căzuse exact în dreptul ferestrei pe unde aceștia ieșiseră.
Deja în jurul casei se adunaseră câțiva vecini care începuseră să arunce cu apă pe casa incendiată.
Eduard a rugat pe cineva să aducă două pături în timp ce și-a scos haina și a pus-o pe umerii femeii.
– Sunteți bine? Vă doare ceva?
– Suntem bine, tată, a răspuns bătrânul cu ochii în lacrimi. Noi suntem bine, dar casa…
– Facem și casa. Nu vă lăsam noi așa.
– Să nu ne lăsați, tată. Să nu ne lăsați!
Câteva minute a durat intervenția celor doi polițiști.
Câteva minute și deznodământul putea fi altul.
Astăzi, doi oameni trăiesc datorită lor!
Ne mândrim cu voi! Ați evitat o tragedie riscându-vă propria viață!

2 comentarii publicate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*