FACIAS acordă asistență juridică gratuită cetățenilor afectați de Ordonanța „Drugtest”

FACIAS acordă asistenţă juridică gratuită cetăţenilor afectaţi de Ordonanţa „Drugtest”

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) publică un model de acţiune în instanţă pentru obţinerea de despăgubiri de către persoanele afectate de noile prevederi ale Ordonanţei „Drugtest”.
Acest demers vine în sprijinul celor care au fost nedreptăţiţi prin aplicarea eronată şi abuzivă a noilor prevederi legislative ale Ordonanţei de Urgenţă nr. 84/2024.
Ca urmare a numeroaselor sesizări primite şi a potenţialelor abuzurilor cauzate, FACIAS a fost printre primele organizaţii care au sesizat public nelegalitate şi neconstituţionalitatea acestei ordonanţe. Peste 180.000 de persoane au solicitat anularea acestei Ordonanţe.

OUG 84/2024 prevede, printre altele, că şoferii care refuză drugtestul poliţiei rămân automat fără permis, chiar dacă doresc să facă analize la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Este bine cunoscut faptul că aparatele DrugTest folosite de Poliţia Română au o rată de eroare semnificativă, aproximativ 15-20% dintre testele pozitive fiind infirmate ulterior prin analizele de laborator.
FACIAS consideră că această ordonanţă este abuzivă şi neconstituţională, afectând în mod direct cetăţenii nevinovaţi.

Mai mult, FACIAS se va alătura demersului juridic iniţiat de cetăţeni şi va merge în instanţă alături de fiecare reclamant, urmând să intervină pentru a susţine drepturile încălcate după depunerea cererii de judecată.
Modelul acoperă atât daunele materiale, cât şi cele morale, asigurând o cale legală pentru a obţine compensaţii. Modelul de acţiune include toate elementele necesare pentru formularea unei cereri de despăgubire.
Cetăţenii pot solicita despăgubiri pentru prejudiciile rezultate în urma retragerii permisului de conducere de către poliţie, dar şi pentru cheltuielile analizelor toxicologice, transport, cazare şi alte cheltuieli rezultate.
De asemenea, se pot solicita daune morale pentru suferinţele psihice cauzate de reţinerea permisului, deşi persoana era nevinovată.
FACIAS invită cetăţenii afectaţi de Ordonanţa „Drugtest” să descarce Modelul de Acţiune în vederea apărării drepturilor şi a obţine despăgubiri pentru prejudiciile suferite.
Modelul de acţiune în instanţă şi mai multe detalii despre acţiune pot fi găsite pe
https://facias.ro/facias-acorda-asistenta-juridica-gratuita-cetatenilor-afectati-de-ordonanta-drugtest/
Prin intermediul acestui demers, FACIAS sprijină cetăţenii abuzaţi de Ordonanţa „Drugtest”, făcând parte din campania „E dreptul meu”, un instrument dedicat cetăţenilor români, care constată că le sunt încălcate drepturile fundamentale.

Biroul de Presă FACIAS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*