
FC Botoșani va juca în primul tur preliminar al UEFA Europa League cu FC Tskhinvali, locul 4 din campionatul Georgiei. Primul meci se va disputa la 2 iulie la Botoșani, iar returul 9 iulie în deplasare. Meciurile din turul secund vor avea loc pe 16 şi 23 iulie. Oficialii botoșănenilor au primit acceptul de a disputa meciurile de acasă pe propria arenă, dar până în faza play-off-ului Europa League. FC Botoșani a fost cap de serie în acest prim tur, datorită coeficientului de țară, dar din faza următoare a competiției își va pierde acest statut în caz de calificare. Moldovenii vor disputa cele mai multe meciuri pentru a accede în grupele Europa League. Ei vor avea nevoie de patru „duble” şi vor fi cap de serie doar în primul tur. Din turul secund, lucrurile se vor complica deja pentru trupa lui Leo Grozavu, care poate întâlni nume mari, precum West Ham United sau Legia Varşovia. Conform tragerii la sorţi ulterioare, de ce le era frică botoşănenilor nu au scăpat: în cazul în care se vor califica în turul al doilea preliminar al UEFA Europa League, vor juca contra celor de la Legia Varșovia. O eventuală calificare în turul al treilea i-ar aduce Botoşaniului o adversară considerată mai accesibilă, pentru că ar prelua culoarul echipei de care a trecut în turul anterior.
Cine sunt georgienii
FC Tskhinvali a fost fondată în anul 1936. Îşi dispută meciurile la Gori, lângă Tbilisi, pe un stadion de doar 1.535 locuri. Antrenor este un fost internaţional georgian, Kakhaber Kacharava, iar culorile tradiţionale sunt roşu şi negru (acasă, asemănător cu cel al italienilor de la AC Milan), sau albastru complet (echipament de deplasare). Nu are în componenţă decât un singur jucător străin, un portar rus, Soslan Naniev. Performanţele pe plan intern sunt câştigarea Cupei Sovietelor, în anul 1987, campioană a Georgiei în anii 2013 şi 2015 şi ocupantă a locului al treilea în anii 1997 şi 2005. Per total, un adversar accesibil pentru băieţii lui Leo Grozavu!
Moldovenii nu au mai avut noroc în turul II şi ar putea să evolueze împotriva celei mai puternice echipe din Polonia, Legia Varşovia, care a pierdut dramatic campionatul în ultima etapă. Echipa susţine meciurile de acasă pe Stadion Wojska Polskiego (Pepsi Arena) – Stadionul Armatei Poloneze, cu o capacitate de 31.800 locuri. Se ştie că are una dintre cele mai fanatice galerii din Europa, ultraşii săi făcând mereu prăpăd pe unde ajung. A câştigat de 10 ori campionatul, de 12 ori locul secund şi de 11 ori locul trei în Polonia. Are în palmares 17 Cupe al ţării, fiind de 6 ori finalistă şi 4 Supercupe. De asemenea, palmaresul este întregit şi cu o Cupă a Ligii, câştigată în 2002.

Rezultatele internaţionale nu sunt nici ele de neglijat: semifinalistă a Cupei Campionilor Europeni în 1970; sfert-finalistă a aceleiaşi competiţii în 1971 şi 1996; semifinalistă a Cupei Cupelor în 1991 şi sfert-finalistă în 1965 şi 1982; de trei ori prezentă în şaisprezecimile UEFA Europa League: 2012, 2014 şi 2015. Înfiinţată în anul 1916, sub numele Drużyna Legjonowa, este cunoscută sub poreclele de Wojskowi („Militari”) şi Legioniści („Legionari”). Preşedinte este Boguslaw Leśnodorski, iar antrenor, fostul internaţional norvegian Henning Berg. Echipamentul de joc se prezintă în trei variante: tricouri albe, şorturi negre, jambiere albe (acasă); tricouri roşii cu inserţii albe pe mâneci şi şorturi şi jambiere negre (deplasare); echipament de joc verde cu inserţii albe (alternativ).
Lotul pe care se bazează Henning Berg cuprinde internaţionali polonezi – Jakub Rzeźniczak, Lukasz Broź, Marek Saganowski, Michal Kucharczyk, Jakub Kosecki, dar şi slovaci – Dušan Kuciak, care a evoluat sezoane bune la FC Vaslui, brazilianul Guilherme, căpitanul croat Ivica Vrdoljak, atacantul portughez Orlando Sá şi colegul din linia ofensivă, maghiarul Nemanja Nikolić.


Lasă un răspuns