Finanțare REGIO pentru un proiect al Primăriei Bughea de Sus

La începutul acestei săptămâni, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a semnat trei contracte de finanțare pentru infrastructura de învățământ din comunele Bughea de Sus din județul Argeș, respectiv Puchenii Mari și Poiana Câmpina din județul Prahova. Fondurile nerambursabile au fost obținute din Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 10 – „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de investiții 10.1 – „Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectiv specific 10.1 – „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii şi învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”, Operațiunea B – „Învățământului obligatoriu”.

Primăria Bughea de Sus din județul Argeș a primit finanțare Regio pentru proiectul „Reabilitare, modernizare și dotare Școală Gimnazială nr. 1, comuna Bughea de Sus, județul Argeș”, prin care își propune îmbunătățirea calității infrastructurii, în vederea asigurării unui proces educațional la standarde moderne. În cele 61 de luni de implementare a proiectului, în perioada 28 noiembrie 2017 – 30 noiembrie 2022, Școala Gimnazială nr. 1 Bughea de Sus va fi reabilitată, modernizată și dotată cu echipamente IT, mobilier, sistem de supraveghere video și instalații detecție și alarmare de incendiu, urmărind creșterea numărului total de participanți la procesul educațional, la nivelul școlii. Proiectul are un buget cu o valoare totală de peste 3,2 milioane de lei, din care aproape 2,44 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), 373 de mii de lei sunt fonduri de la Bugetul de Stat, iar 401 mii de lei reprezintă contribuția beneficiarului.

Până la această dată, la nivelul regiunii de dezvoltare Sud – Muntenia au fost transmise 2.076 cereri de finanțare care au o valoare totală de 20,39 miliarde de lei, solicitând fonduri publice de peste 14,31 miliarde de lei. Pentru 785 dintre ele au fost semnate contracte de finanțare în valoare totală de 8,1 miliarde de lei și fonduri nerambursabile solicitate de aproape 6,9 miliarde de lei. Sumele includ și aplicația al cărui beneficiar unic este ANCPI, în cadrul Axei prioritare 11 – „Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăților în cadastru şi cartea funciară”, și care are o valoare totală de aproape 1,44 de miliarde de lei, respectiv o valoare nerambursabilă de peste 1,22 miliarde de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*