Scenă de groază în Piteşti: o femeie şi-a dat foc!

dat focMaria Preda, o piteşteancă din cartierul Găvana şi-a dat foc în curtea casei sale în semn de protest faţă de acţiunea hingherilor. Femeia a mai fost în atenţia opiniei publice în urmă cu câţiva ani, atunci când Primăria a obţinut un mandat judecătoresc pentru evacuarea din curtea femeii a unei cantităţi impresionante de deşeuri.

Am fost solicitaţi de un echipaj al Poliţiei Locale care se deplasa să asigure o intervenţie de adunare a câinilor într-un cartier din Piteşti, iar persoana repectivă ar fi militat împotriva acestei activităţi şi în semn de protest s-ar fi autoincendiat – a declarat Mădălin Zamfir, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş – A fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar în funcţie de starea de sănătate urmează să fie transportată la secţia de psihiatrie să se stabilească dacă are sau nu discernământ.”

Se pare că femeia avea pregătită o canistră cu benzină pe care şi-a turnat-o pe ea. Din fericire, s-a intervenit prompt şi nu a suferit răni grave.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*