Guvernul declară criză pe piața carburanților și limitează adaosurile comerciale

𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐮𝐥 𝐚𝐝𝐨𝐩𝐭𝐚̆ 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐣𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐜𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐞𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐩𝐨𝐩𝐮𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢, 𝐢̂𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐱𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐫𝐢𝐳𝐞𝐢 𝐩𝐞 𝐩𝐢𝐚𝐭̦𝐚 𝐜𝐚𝐫𝐛𝐮𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫
Prim-ministrul Ilie Bolojan, președintele PNL, a convocat astăzi, la Palatul Victoria, grupul de lucru pentru analizarea creșterii prețurilor la combustibili și identificarea soluțiilor menite să reducă impactul acestora asupra economiei și populației.
În urma discuțiilor, s-a decis ca Guvernul să adopte, mâine, o ordonanță de urgență prin care să fie declarată situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și să fie stabilite măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata acestei crize.
Pe durata situației de criză vor fi instituite măsuri de protecție aplicabile pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru intervale de cel mult 3 luni, atât timp cât persistă circumstanțele care au determinat instituirea situației de criză.
Pe durata situației de criză, adaosul comercial pentru benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora va fi limitat pe întregul lanț de activitate economică.
Exportul și/sau livrările intracomunitare de benzină și motorină vor putea fi realizate de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și al Ministerului Energiei.
Pe durata situației de criză, se reduce cantitatea de biocarburant din benzină petru scăderea prețului final.
De asemenea, ministerele Finanțelor, Economiei, Energiei, împreună cu Consiliul Concurenței, vor monitoriza permanent piața și vor evalua orice alte măsuri care se impun.
La întâlnirea de lucru au fost prezenți și vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, precum reprezentanți ai Consiliului Concurenței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*