Îmbină fotbalul cu poezia: Nicoleta Roxana, elevă la Liceul Tehnologic ”Constantin Dobrescu”

Curtea de Argeș se poate mândri cu tânăra generație, care vine cu idei concrete, planuri de viitori, proiecte și curaj. Nicoleta Roxana Isăroiu are 16 ani și este elevă la Liceul Tehnologic ”Constantin Dobrescu”, iubește fotbalul, dar și poezia. O fire sociabilă ce adoră să cunoască oameni noi, reușește să fie o “războinică” pe teren și, în același timp, să compună poezii cu o sensibilitate aparte.

Cum ți-ai descoperit talentul?

– Am avut o perioadă în care am fost tristă, atunci am așternut pe foaie câteva versuri și le-am trimis unei prietene bune… I-au plăcut mult și m-a îndrumat să mai scriu.

– Ce te inspiră?

De obicei , trăirile și stările mele sufletești din acel moment.

– Ai un motto după care te ghidezi în viață?

– Nu, las lucrurile să “curgă” de la sine, nu îmi place să le forțez, mai bine să fiu surprinsă.

– În viitor vrei să scrii o carte sau te vei orienta către sport?

– În primul rând vreau să mă axez pe fotbal, pentru că este visul meu, dar, dacă va fi cineva în domeniu să îmi spună ca merită, voi scrie și o carte de versuri, normal.

– Te încântă ideea să faci parte dintr-o echipă de fotbal feminin?

– Da, îmi doresc mult să joc într-o echipă. Însă, asta nu înseamnă că renunț la scris, îmi place să îmbin utilul cu plăcutul.

– Ne poți arăta câteva versuri scrise de tine?

Desigur, o poezie de-a mea sună așa:

Mi s-a spus, să-mi pun toate gândurile pe-o foaie,

Și să-ncerc să devin din ce în ce mai mare

Am primit mereu fel de fel de sfaturi

Dar niciodata, să nu mă uit în spate.

– Ai participat vreodată la un concurs cu poeziile tale?

Nu, dar poate, vreodată, viitorul îmi va surâde. Sincer, până acum nu am lăsat acest talent să fie descoperit de multă lume.

– Dorești sa faci o carieră aici sau vrei să pleci într-un oraș mai mare?

Dacă voi putea să mă dezvolt în domeniul scrisului, vreau să rămân aici, în Curtea de Argeș, pentru că este un oraș plin de poveste, familiar și simt că aici m-aș potrivi. Pe de altă parte, dacă ne referim la fotbal, cred că în București aș avea mai multe oportunități.

Îți urăm mult succes Roxana în tot ceea ce ți-ai propus!

Andrada Dumitru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*