Important de știut: unități mobile utilizate în programul de screening pentru cancerul de col uterin

La evenimentul organizat de Fundația Renașterea „Iluminare în roz” a Ateneului român, ministrul Sănătății, Sorina Pintea a declarat:

Cancerul rămâne una dintre principalele cauze de deces din întreaga lume. Este nevoie continuă de educare, informare și prevenție în domeniul oncologic. Avem multe de făcut, dar cel mai important este ca fiecare dintre noi să conștientizeze necesitatea unui efort comun, a unui parteneriat, pentru susținerea Sănătății Femeii din România. Sănătatea este bunul cel mai de preț!
Din nefericire, în țara noastră, medicii încă diagnostichează aproximativ 9.000 de cazuri noi de cancer de sân în fiecare an. Sunt înregistrate și peste 3.000 de decese din aceasta cauză. Ceea ce este și mai trist reprezintă faptul că peste 50% din cazurile noi de cancer se diagnostichează în stadii avansate, stadiile III și IV. Este foarte dificil să fii mamă, soție, femeie și să îți rămână timp să ai grijă de tine. Dar, doamnelor, este esențial să mergeți la un consult de rutină. S-ar putea ca acea oră petrecută la cabinetul medical să vă salveze viața”.

Ministrul a mai amintit despre demararea programului de depistare precoce a cancerului de sân demarat de Ministerul Sanatatii în acest an.

Programul de depistare precoce a cancerului de sân se derulează în premieră. Chiar dacă este un program regional, acesta va aduce beneficii majore sănătății publice.

Programul de screening se derulează pe o durată de 5 ani și are un buget de 21 milioane de euro din fonduri europene. În cadrul acestuia, aproximativ 40.000 de femei vor beneficia, gratuit, de servicii de screening prin testare mamografică cu dublă citire și arbitraj, evaluări ecografice a leziunilor mamare incipiente depistate, biopsierea și confirmarea anatomopatologică a leziunilor suspecte cu trimitere la tratament a pacientelor confirmate cu diagnostice de leziuni mamare incipiente. Jumătate dintre femeile care beneficiază de acest program aparțin categoriilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic: zone defavorizate, mediu rural, șomere, grupuri etnice vulnerabile. 
Foarte important, programul se adresează și femeilor care nu sunt asigurate medical.
Programul se derulează în 2 etape, prima dintre acestea, cea de organizare si pregătire a cadrelor medicale participante a început în luna mai.

Concret, este vorba de 8 unități mobile (autospeciale) pentru depistarea cancerului de col uterin, complet utilate și dotate, achiziționate de Ministerul Sănătății prin Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale „Reforma Sectorului Sanitar –  Îmbunătățirea Calității și Eficienței Sistemului Sanitar”, finanțat prin Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Cele 8 unități  „vor consolida programul național de screning pentru  cancer de col uterin și vor facilita accesul la program pentru femeile din zonele defavorizate”, arată Ministerul Sănătății, într-un comunicat.

Unitățile sanitare beneficiare implicate în campania națională pentru depistarea cancerului de col uterin și care beneficiază de aceste autospeciale sunt: Institutul Oncologic Prof. Dr. Ion Chiricuță Cluj-Napoca; Spitalul Clinic Județean Mureș; Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timisoara; Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova; Institutul Regional Oncologic Iași (2 buc.);  Institutul Oncologic Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu București; Institutul Național Pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu”București.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa foto: hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*