A fost modificată și completată OUG nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, astfel încât să poată fi încheiate contracte de finanțare cu o valoare mai mare decât prevedeau alocările inițiale din Programele Operaționale.
”Astfel, în cadrul Regio-Programul Operațional Regional vor putea fi încheiate contracte de finanțare cu o valoare totală dubla față de alocarea propriu-zisa. De asemenea, prin #POCA (Programul Operațional Capacitate Administrativă-) se vor putea incheia contracte a căror valoare totală depășește cu 50% alocarea”, transmite Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice România.Propunerea se justifică prin faptul că, pentru unele apeluri lansate, au existat proiecte eligibile, de calitate, dar care nu au putut fi contractate pentru că bugetul alocat apelului respectiv nu era suficient.
O altă completare vine în sprijinul beneficiarilor care primesc finanţare sub incidenţa ajutorului de stat/ de minimis (de obicei organizații private), prin acces la prefinanțare pentru toate categoriile de cheltuieli eligibile într-o singură tranșă de maximum 40 la sută din contribuția publică eligibilă a proiectului.
Aceste măsuri au fost introduse pentru a urgenta contractarea proiectelor, astfel încât, până la sfârșitul anului 2018, rata de contractare a fondurilor europene gestionate de MFE și MDRAP să ajungă la 100%: .

sursa foto: economica.net

Lasă un răspuns