De ani şi ani trăim într-un univers kafkian: statul republican, funcţionând în conformitate cu preceptele “democraţiei originale” implementate de Ivan Ilici Iliescu şi în perfectă simbioză cu “capitalismul de cumetrie”, altoit de şmecherii tranziţiei fără de cap şi coadă, îşi jefuieşte vampiric, fără milă cetăţenii; iar pentru echilibru, “băieţii deştepţi” căpuşează statul. Între ei zac cocoşaţi de dări şi obligaţii oamenii care n-au avut sângele necesar în instalaţii pentru a intra în hora mare a jafului şi cotropirii, dar se mîndresc prosteşte cu o cinste pe care scuipă dispreţuitor cei care s-au scuturat de sărăcie.
Economic vorbind, trăim paradoxal în două Românii: una de stat, alta privatizată. Angajaţii de la stat sunt privilegiaţii sorţii şi nu au grija zilei de mâine. Beneficiază de angajări consfinţite prin cărţi de muncă, de salarii medii între 1.500 şi 5.000 lei, pentru care se plătesc la timp asigurările de sănătate, pensie ş.c.l. şi nu-i taxează cineva pentru ineficienţă sau lipsă de rezultate. Acolo sistemul fanariot merge ca uns, “atenţiile” nu sunt asimilate blasfemiator mitei, pentru că se practică de sus până jos, de la cel cu barba sură pân’ la cel cu ţâţa-n gură, c-aşa-i şartul ciocoilor de vreme nouă – să fure nu numai curca de pe ouă, dar şi capra, oaia, porcul, vaca, nevasta, amanta şi proprietatea oricui e prea fraier pentru a nu se prinde-n hora tâlhăriei la drumul mare. Aş putea da dintr-o răsuflare zeci de exemple de mită şi evaziune fiscală practicată la scară mare de oameni pe care actualul guvern a ţinut să-i premieze recent cu creşteri salariale. Înţeleg raţiunea pentru care s-a făcut acest gest, prin care s-au dezbinat încă o dată categoriile de salariaţi de la stat, dar n-o pot accepta. Personal nu sunt adeptul egalitarismului populist şi ţin foarte mult la premierea rezultatelor muncii, nu a vechimii celor care au făcut hemoroizi în scaunele unor funcţii de conducere. O departajare corectă ar putea stimula energiile creatoare blocate acum de pupincurişti de meserie sau de ocazie.
Faţă în faţă cu angajaţii din sistemul etatizat stau cei de la privat, plătiţi ca vai de lume, uneori cu întârziere, fără să ştie sigur dacă au cărţi de muncă înregistrate şi operate corect. Amărâţii ăştia habar n-au dacă sunt plătiţi cu salarii mizerabile la negru şi nici nu îndrăznesc să verifice, căci dac-ar fi descoperiţi, ar rămâne pe drumuri. Iar la o vârstă de peste 40 ani, o concediere s-ar putea dovedi pentru cei mai mulţi ca o condamnare la moarte, căci greu şi-ar mai găsi de muncă. Aşa că ei sunt siliţi să tragă în jug ca robii, pentru a acoperi şi ineficienţa angajaţilor de la stat prin taxele şi impozitele cinice aplicate de guvernanţi ca să menţină armata de birocraţi sau de alte categorii de angajaţi. Economia privată este silită să acopere ineficienţa celei de stat, iar neplata întocmai şi la timp a obligaţiilor către buget este aspru sancţionată prin aplicarea penalităţilor de întârziere, eventual şi cu executarea silită a datornicilor. Situaţia se schimbă când e vorba ca statul să-şi achite datoriile către firmele de construcţii, care au executat lucrări contractate legal: plăteşte când vor muşchii lui, fără penalităţi. Lucrurile merg cât de cât normal numai când e vorba despre aşa-zisele fime de casă, abonate la contracte prin care statul este jefuit sistematic de şmecherii care contribuie la umplerea “puşculiţelor” partidelor. Un exemplu: după fiecare dintre alegeri se dau publicităţii sumele de milioane datorate de partidele şi candidaţii care au cheltuit masiv în campaniile electorale. Am fi de-a dreptul idioţi dacă am crede că datoriile sunt stinse din cotizaţii, dar cum nu suntem, mai urmărim şi noi ce face DNA, pe cine mai acuză, pe cine mai reţine sau pe cine mai arestează… Ne minunăm văzând că justiţia mai şi condamnă (după repetate amânări şi lungi ezitări) pe câte cineva care n-a cotizat unde trebuia, când trebuia sau care a îndrăznit să se revolte contra dumnezeilor de-o clipă. Dincolo de orice, întrecerea cine fură mai mult continuă halucinant, pentru că nu se confiscă averile făptuitorilor dovediţi până la al nouălea neam. Nivelul şpăgilor în anul de graţie 2014 a ajuns la zeci de milioane de euro. Cât va ajunge anul ăsta, e greu de anticipat, dacă nu se stopează nebunia acestei întreceri naţionale în care singura necunoscută este cine fură mai mult. Apel către guvernanţi: stopaţi-o sau veţi cunoaşte mânia pustietoare a celor înfometaţi, umiliţi şi turbaţi de lipsuri!
Pentru mai multe articole apasa AICI
Lasă un răspuns