Amplasată pe locul clădirii Prefecturii judeţului istoric Argeş (actualmente, sediul Muzeului Judeţean Argeş), biserica, avându- i ca patroni spirituali pe Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil, a fost edificată din cărămidă, prin osârdia negustorului piteştean Martin Buliga, în anul 1746, pe vatra unei biserici de lemn „ruinate” datând din perioada domniei voievodului martir Mihai Viteazul [1593-1601]. Martin Buliga sau Martin Cupeţul şi -a înzestrat noua lui ctitorie cu moşii situate în satele: Schiau, Ungheni şi Negreni Olt, pe care le dobândise prin moştenire de la părinţii săi.
Dimitrie Butculescu, istoric si arheolog, consemna în secolul al XIX- lea, următoarea descriere: „Configuraţia sa exterioară este de paralelogram cu absida în semicerc. Pridvorul este din cărămidă, iar tavanul boltit al acestuia se sprijină pe şase stâlpi de cărămidă”. Decorul pictural era impresionant: „Toate chenarele de frescă reprezintă vrejuri cu motive geometrice, roşii, brune şi negre”, iar arta sculpturală – remarcabilă: „ancadramentul intrării este din piatră pictată în verde, decorat cu un vrej de flori şi frunze intercalate”. Programul iconografic cuprindea „scene biblice şi de persecuţii ale martirilor”
În timpul revoluției de la 1848, la Piteşti, o amplă manifestare populară a avut loc la începutul lunii septembrie, în faţa schitului Buliga, în prezenţa diferitelor clase sociale, printre care şi un număr însemnat de ţărani. Mulți dintre cei care au condus la Piteşti acţiunile revoluţionare, la 1848, au fost arestaţi, anchetaţi sau judecaţi. La 12 august 1864, primul ministru Mihail Kogălniceanu vizitează Piteştiul, propunând domnitorului Alexandru Ioan Cuza ca administraţia primăriei locale să funcţioneze în două case ale schitului Buliga, până la edificarea noului sediu al acesteia.
Schitul Buliga din Piteşti, a fost dărâmat la începutul secolului al XX-lea prin decizia prefecturii judeţului Argeş, în iarna anului 1900. Din dispoziţia prefectului de Argeş, Mihai Manolescu, s -a fixat, pe locul altarului, o placă de marmură cu inscripţia: „Aici a fost altarul Sfintei Biserici Buliga zidită în anul 1600 de Martin şi prefăcută de Petru Martin Buliga în anul 1700. Din cauza ruinei, s -a dărâmat în anul 1900, cu ocazia construirii palatului administrativ”, actualul sediu al Muzeului Județean. ,, Spre veşnică amintire, s -a ridicat această piatră. 1900 octombrie 1”
Dr. prof. în Istorie, Daniel David
Lasă un răspuns