În prezența secretarului de stat – şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, domnul dr. Raed Arafat și a autorităților județene și locale, inspectorul șef al ISU Argeș, locotenent-colonel Olar Bogdan, a prezentat Raportul de evaluare a rezultatelor activităţilor desfăşurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş în anul 2017.
Astfel, inspectoratul a fost solicitat pentru a interveni la 16.493 evenimente (în medie 45 pe zi – locul 7 la nivel național), din care: 4.187 acţiuni în situaţii de urgenţă şi 12.306 acţiuni SMURD (locul 8 la nivel național), aproape identic cu aceeași perioadă din 2016 (16.614 evenimente).
”Se poate aprecia că activităţile au asigurat în mare măsură climatul de ordine şi siguranţă publică din domeniul de competenţă, conform legislaţiei în vigoare, a ordinelor şi dispoziţiunilor eşaloanelor superioare, a situaţiei operative din cursul anului şi a specificului activităţii unităţii în gestionarea surselor de risc din zona de competenţă.
Se observă o echilibrare a acțiunilor la care ISU Argeș este solicitat, după mulți ani consecutivi de creștere accentuată”, mai transmit reprezentantii ISU Arges.
Toate aceste lucruri, dar şi multe altele conturează o activitate intensă, bazată pe multă muncă şi seriozitate, care nu fac decât să sporească şi mai mult încrederea de care ne bucurăm în rândul populaţiei. Însă, aşa cum am remarcat, multe din realizările noastre nu puteau prinde contur fără sprijinul celor care la bine şi mai ales, la greu, ne sunt alături în acest angrenaj complex al Sistemului Managementului Situaţiilor de Urgenţă: Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Argeş, celelalte instituţii deconcentrate şi unităţi ale MAI, ale MApN, primăriile şi consiliile locale.


Lasă un răspuns