ITM Argeș anunță verificări la firmele de exploatare forestieră

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege și prin Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2021, în trimestrele I și IV din anul 2021, se derulează Acțiunea de verificare a respectării prevederilor legale de securitate și sănătate în muncă în ceea ce privește modul de utilizare a echipamentelor de muncă și a tehnologiilor de exploatare în parchetele forestiere, inclusiv la transportul tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere.
Acțiunea se derulează în perioade în care activitatea de exploatare se desfășoară la cote maxime, în afara perioadei de vegetație.
Astfel, în primul trimestru din anul 2021, până la data de 10.02.2021, va fi constituit la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă grupul local de lucru și se vor identifica societățile care au în obiectul de activitate exploatări forestiere, transportul tehnologic al lemnului, urmând ca în perioada 11.02.2021 -12.03.2021 să se efectueze o primă etapă a acțiunii de control.
În perioada 04.10.2021-03.12.2021 se va desfășura a doua etapă a acțiunii de control, cât și verificarea masurilor dispuse în vederea remedierii deficiențelor constatate.
MOTIVAREA ACŢIUNII
În activitățile desfășurate în cadrul sectoarelor de activitate silvicultură și exploatare forestieră lucrătorii se confruntă, de cele mai multe ori, cu un mediu de muncă neprielnic, condiții de muncă dificile, cu factori de risc de accidentare cu consecințe mortale sau foarte grave.
Din analiza dinamicii accidentelor de muncă, înregistrate pe parcursul anilor 2017-2020, a rezultat faptul că în aceste domenii de activitate nu numai că numărul de accidente de muncă s-a menținut la un nivel ridicat, dar acesta a crescut sensibil de la un an la altul, astfel:
– în 2017 – 81 accidente de muncă din care 13 mortale;
– în 2018 – 85 accidente de muncă din care 15 mortale;
– în 2019 – 86 accidente de muncă din care 12 mortale;
– în 2020 (9 luni) s-au înregistrat deja 62 accidente de muncă din care 13 mortale.
OBIECTIVELE ACŢIUNII
– Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care efectuează activităţi de exploatare forestieră, precum și activități de transport tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere;
– Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor din domeniul de activitate exploatare forestieră în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă și luarea tuturor măsurilor necesare în vederea prevenirii accidentelor de muncă;
– Eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în activitățile specifice ale societăților comerciale din domeniul exploatărilor forestiere.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*