Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Casa de Cultură a Studenților
Pitești, în parteneriat cu Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din
județele Argeș, Teleorman și Vâlcea, au organizat în perioadele 22.09.2023-24.09.2023,
respectiv 06.10.2023-08.10.2023, proiectul ”Pregătiți pentru viață”.
Proiectul s-a materializat prin organizarea unor tabere gratuite în localitatea Bughea de
Sus, județul Argeș, ale căror beneficiari au fost un număr de 300 tineri din sistemul de
protecție sau identificați de Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului
din județele Argeș, Teleorman și Vâlcea.
Cu această ocazie, prezența în mijlocul tinerilor a reprezentanților Inspectoratului
Teritorial de Muncă Argeș, a constituit un bun prilej pentru informarea și deschiderea unui
dialog real cu implicații în educarea și conștientizarea tinerilor cu privire la încadrarea pe
piața muncii, drepturi și obligații atât pentru angajați cât și pentru angajatori.
Totodată, în cadrul întâlnirilor, au fost abordate subiecte care au drept scop asigurarea
protecției tinerilor împotriva exploatării economice, oricărei munci susceptibile să dăuneze
securității, sănătății sau dezvoltării lor fizice, psihologice, morale ori sociale sau să
pericliteze educația acestora.
Astfel, în raport de dispozițiile art.9 din H.G. nr.600/2007 privind protecția tinerilor la locul
de muncă, actualizată, angajatorul are obligaţia de a proteja tinerii împotriva riscurilor
specifice pentru securitatea, sănătatea şi dezvoltarea lor, riscuri care rezultă din lipsa lor
de experienţă, din conştientizarea insuficientă a riscurilor existente sau potenţiale ori din
faptul că tinerii sunt încă în dezvoltare.
Mai mult decât atât, prin acțiunile întreprinse, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș își
propune o comunicare deschisă de așa manieră încât partenerii sociali, angajați/angajatori,
să dobândească o perspectivă mult mai amplă asupra problematicii relațiilor de muncă și a
securității și sănătății în muncă. Munca efectuată de această categorie de vârstă va duce la
responsabilizarea tinerilor, la dezvoltarea unor abilități utile, inclusiv de comunicare și
adaptare în societate.
Anița – Maria NEACȘU,
Inspector Şef


Lasă un răspuns