… Fără ochiul şi rafinamentul unui prieten, fără instinctul şi sensibilitatea unui poet capabil să vibreze la întreaga bogăţie de sensuri a fiecărui detaliu, având doar deschiderea emoţiei şi interes pentru ceea ce Dumezeu a lăsat acestui pământ argeşean, reuşeşte să te pătrundă de secreta lui vrajă, să desluşeşti această lecţie a perfecţiunii, transmisă peste secole, de râvna atâtor meşteri anonimi însetaţi de frumuseţea absolută.
Ca şi Suceava, Curtea de Argeş rămâne cea mai curată întruchipare a „râvnelor noastre esoterice şi hiperboreene”, perpetuând de atâtea veacuri frumuseţea unui mare decor şi demnitatea unui mare trecut.
Alchimia subtilă a farmecului argeşean am simţit-o alcătuindu-se din lumina blândă, asemănătoare cu aceea a cerului Toscanei, care învăluie totul, din umbre, din jalea uitării, din secolul amintirilor, din miresme aduse de vânt. Argeşul purta în umbrele sale ecourile îndepărtate ale doinelor cântate în amurguri de păstrătorii acestor meleaguri mănoase şi de o neîntrecută frumuseţe, chemările pădurarilor şi tăietorilor de lemne din vremuri imemoriale. Este greu, aproape imposibil să tălmăcim în cuvintele noastre palide, tot acest indicibil farmec al Argeşului voievodal, unde dorul te cuprinde, unde energia şi jertfa creatoare s-au fixat definitiv în ziduri şi încarnări spirituale, pe care le vrem redescoperite într-o nouă lumină, mai vii, mai fascinante mai demne de a sta alături de cele mai alese valori ale umanităţii.
– Va urma-
Elena TEODORESCU, profesor muzeograf Biserica Domnească
Lasă un răspuns