Liviu Nicolae a fost numit președinte interimar al PNL Valea Iașului

Spread the love

Liviu Nicolae, președintele filialei din Argeș a Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali a preluat conducerea interimară a organizației PNL Valea Iașului, fiind mandatat de Biroul Politic Județean al PNL să reorganizeze echipa locală.

Liviu Nicolae este cunoscut în zona Curtea de Argeș drept un om de afaceri serios, foarte bine ancorat în realitățile economice și un fin observator al vieții politice și administrative.

“Sper ca într-un timp relativ scurt să structurăm o echipă puternică la Valea Iașului și să oferim cetățenilor o alternativă liberală în plan administrativ. Valea Iașului face parte din primul inel al localităților care se învecinează cu municipiul Curtea de Argeș, știu foarte bine realitățile de aici, îi cunosc pe oameni, mulți muncesc în oraș și am convingerea că printr-un dialog constructiv și implicare în proiectele administrative putem aduce plus valoare și dezvoltare”, a precizat Liviu Nicolae.

La rândul său, președintele PNL Curtea de Argeș, Cosmin Petrescu și-a arătat întregul suport pentru președintele interimar al PNL Valea Iașului.

“Liviu se poate baza oricând pe sprijinul organizației PNL Curtea de Argeș, îi suntem alături în demersul său politic, deoarece am convingerea că doar într-o echipă unită, bazată pe reciprocitate, putem implementa ideile noastre pentru comunitățile locale. Orașul Curtea de Argeș are nevoie de Valea Iașului, cum Valea Iașului are nevoie de Curtea de Argeș, pentru că suntem vecini, suntem colegi și înțelegem întru totul nevoia de dezvoltare a întregii zone de nord a județului”, a declarat președintele PNL Curtea de Argeș, Cosmin Petrescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*