Potrivit prevederilor Codului Muncii, de regulă, în zilele de sărbătoare legală nu se lucrează,
cu excepţia salariaţilor care lucrează în unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică,
precum şi în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită
caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
Salariaţilor care lucrează în locurile de muncă mai sus menţionate angajatorul trebuie să le
asigure compensarea orelor lucrate cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, iar în
cazul în care, din motive justificate, nu se pot acorda zile libere, salariaţii beneficiază, pentru
munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai
mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Potrivit Codului muncii, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:
– 1 şi 2 ianuarie;
– 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
– Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui;
– prima şi a doua zi de Paşti;
– 1 mai;
– 1 iunie;
– prima şi a doua zi de Rusalii;
– 15 August – Adormirea Maicii Domnului
– 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;
– 1 decembrie;
– prima şi a doua zi de Crăciun;
– două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele
religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
Reiterăm faptul că, în raport de dispozițiile Legii nr.52/03 martie 2023 pentru completarea
alin.1 al art.139 din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, lucrătorii
vor avea suplimentar noi zile libere: 6 ianuarie – Botezul Domnului – Boboteaza și 7
ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Acordarea zilelor libere se face de către angajator.
Prin contractual colectiv de muncă aplicabil se pot stabili şi alte zile libere.
În acest sens, ITM Argeș atrage atenţia angajatorilor cu privire la respectarea acestor
dispoziţii legale, cu atât mai mult cu cât încălcarea de către angajator a prevederilor
legale referitoare la acordarea zilelor libere şi modul de compensare a timpului lucrat de
cei îndreptăţiţi, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la
20.000 lei.
Anița Maria NEACȘU,
Inspector Şef
Ionela CIURARIU,
Inspector de muncă

Lasă un răspuns