„Cel mai mare jaf din istoria României!”

mihaiÎntrebat la conferinţa de presă de vineri ce părere are despre ceea ce se întâmplă la ANRP, deputatul Mihai Deaconu a afirmat că este cel mai mare jaf din istoria României, fiind vorba despre un prejudiciu de 2 miliarde euro, aşa cum a precizat actualul şef, George Băeşu. „ANRP-ul a fost ca un stup cu miere din care s-au înfruptat reprezentanţii tuturor partidelor, indiferent de culoare politică sau doctrină. Caracatiţa retrocedărilor ilegale s-a întins atât de mult, astfel încât nume grele din fiecare partid aflat la guvernare în ultimii ani, care sunt implicate direct sau indirect în dosarele lui Viorel Hrebenciuc, Alina Bica, Horia Georgescu, ar putea să destructureze formaţiunile politice respective. Iar dacă o serie de persoane colaterale, implicate în jaful cu pricina, ar continua cu denunţurile, este posibil ca în următoarele zile să intre pe uşa DNA-ului încă o serie de membri marcanţi ai acestor partide. Ţinând cont că numai în dosarul lui Viorel Hrebenciuc, în care sunt implicaţi şi Paltin Sturza, Ioan Adam şi Dan Costin Bengescu, prejudiciul este de 300 milioane euro, îmi pun întrebarea: ce a fost în mintea acestor oameni când au comis asemenea infracţiuni şi ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost lăsaţi să continue jaful?”, a încheiat deputatul Mihai Deaconu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*