MASTER GRATUIT PENTRU TINERII DIN MIOVENI – ADMITERE ANTICIPATĂ
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, prin Facultatea de Energetică și Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică, organizează la Mioveni, pentru al 16-lea an consecutiv, admiterea anticipată pentru programul de masterat „Concepție și Management în Productică” (CMP), din domeniul Inginerie Industrială.
Programul educațional se desfășoară în baza parteneriatului dintre Academia Oamenilor de Știință din România – Secția VI Științe Tehnice, Academia de Studii Economice, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București și Primăria orașului Mioveni.
Cursurile vor fi găzduite de Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” Mioveni și oferă participanților oportunitatea de a-și consolida și perfecționa competențele în domeniul producticii și al managementului industrial.
Prin acest parteneriat, instituțiile implicate contribuie activ la susținerea dezvoltării profesionale și la consolidarea mediului educațional și economic la nivel local.
Programul este acreditat și finanțat de la bugetul de stat, fiind disponibile 30 de locuri bugetate, cu prioritate pentru absolvenții din Mioveni și din zonele limitrofe.
Calendarul admiterii – 2026
Sesiunea I – Admitere anticipată
Înscriere: 15.01.2026 – 08.05.2026
Taxă de înscriere: 50 lei
Concurs: 11.05.2026 – 15.05.2026
Rezultate: 11.05.2026 – 17.05.2026
Înmatriculare: 11.05.2026 – 20.05.2026
Sesiunea a II-a – Iulie 2026
Înscriere: 30.06.2026 – 07.07.2026
Cine se poate înscrie?
Se pot înscrie absolvenți ai studiilor de licență, cu durată de 3 sau 4 ani, din următoarele domenii:
• Inginerie industrială
• Inginerie și management
• Economic
De asemenea, se pot înscrie și studenții din an terminal, care finalizează studiile în această vară.
Competențe dezvoltate:
• management industrial
• inovație
• concepția de produse și servicii
Programul este adaptat cerințelor actuale ale pieței muncii din România.
Înscriere online:
https://admitere.pub.ro/Admitere/site/infogen
Informații:
0749.206.428

Lasă un răspuns