Pietrele la rinichi sau calculii renali sunt formaţiuni solide create de sărurile şi mineralele din urina foarte concentrată. Acestea pot rămâne la nivelul rinichilor sau pot călători de-a lungul tractului urinar, iar dacă dimensiunea lor este suficient de mare pentru a produce blocaje, apar senzaţii intense de durere şi chiar sângerări. Pietrele la rinichi sunt unele dintre cele mai frecvente afecţiuni ale tractului urinar, iar persoanele supraponderale sau obeze sunt mai predispuse îmbolnăvirii decât cele normoponderale. De asemenea, persoanele care nu consumă suficiente lichide sunt supuse unui risc mai mare de dezvoltare a calculilor renali, întrucât urina lor este mai concentrată.
Apariţie
Toţi oamenii prezintă anumite formaţiuni cristalizate în urină, chiar şi cei care nu ajung niciodată să sufere de pietre la rinichi. Urina, produsă în rinichi, conţine în mod natural substanţe care conduc la formarea cristalelor solide – calciu, oxalat, sodiu, fosfor şi acid uric şi chiar cistină (în cazul persoanelor care au moştenit genetic boala numită cistinurie). Compuşii care se pot transforma în calculi renali provin din fluxul sanguin şi ajung în urină, întrucât rinichii acţionează ca un filtru asupra sângelui şi reglează cantitatea constituenţilor de această natură ce urmează să fie reabsorbită de rinichi (ca apoi să ajungă din nou în circulaţia sanguină) sau este ulterior eliminată prin aparatul excretor.
În afară de aceste minerale şi substanţe ce se pot solidifica, mai există şi anumite proteine şi compuşi care inhibă formarea cristalelor. Exemple de inhibitori ai calculilor renali în urină sunt volumul total al urinei produse (cu cât este mai mare, cu atât mai puţin concentrată va fi, deci mai puţin predispusă suprasaturaţiei), citratul, magneziul, pirofosfatul, fitatul şi proteine – alte molecule derivate din metabolismul normal, denumite generic macromolecule urinare. Aceşti inhibitori ajută eliminarea cristalelor înainte ca acestea să se ataşeze rinichilor şi să formeze calculi de dimensiuni diverse. Pentru ca formarea cristalelor să evolueze din pietre de foarte mici dimensiuni spre calculi voluminoşi, urina trebuie fie să devină suprasaturată, fie să fie produsă într-un volum foarte mic. Alte condiţii de calcifiere a cristalelor sunt concentraţiile ridicate anormale de promotori, concentraţiile foarte mici de inhibitori sau orice combinaţie nefericită între cele două.
În condiţii normale, există un echilibru între promotorii şi inhibitorii calculilor, care permite eliminarea prin urină a cristalelor minuscule, insesizabile cu ochiul liber. Aşadar, când cristalele rămân suficient de mici, iar urina este diluată atât cât să nu ajungă suprasaturată, cristalele vor călători lin în urină, prin uretră şi vezica urinară, fără să producă simptome supărătoare. Din păcate, acest echilibru dezirabil între promotorii şi inhibitorii pietrelor la rinichi nu există în cazul tuturor, din pricina unor factori genetici sau care ţin de stilul de viaţă.
Depistare
Depistarea pietrelor la rinichi are loc, de regulă, când calculii renali devin suficient de mari pentru a bloca trecerea normală a urinei în tractul urinar (pietrele de mici dimensiuni pot fi eliminate fără conştientizarea prezenţei lor). Când acest lucru se întâmplă, pot să apară următoarele simptome: dureri severe la nivelul spatelui inferior, abdomenului sau al zonei inghinale; urinări frecvente şi dureroase; hematurie (sânge în urină); senzaţii de greaţă şi vărsături.
Persoanele care experimentează dureri intense şi bruşte la nivel lombar sau abdominal trebuie să apeleze de urgenţă la ajutorul unui medic. Acest simptom poate să indice şi alte probleme medicale în afară de pietrele la rinichi, precum apendicita sau sarcina ectopică. De asemenea, urinatul dureros este un simptom frecvent al infecţiilor de tract urinar sau al bolilor cu transmitere sexuală.
Tratament
Dacă pietrele la rinichi sunt suficient de mici, medicul specialist poate recomanda administrarea de analgezice şi stimularea eliminării naturale a calculilor, printr-un consum sporit de lichide – de minimum 10 pahare de apă plată pe zi. Dacă piatra la rinichi este mai mică de 5 mm, există 90% şanse ca aceasta să fie expulzată din tractul urinar fără alte intervenţii. În cazul în care calculul măsoară între 5 mm şi 10 mm, probabilitatea ca acesta să fie eliminat la urinat este de 50%. Sigur că atunci când pietrele la rinichi depăşesc pragul de 10 mm, există şi alte variante de tratament disponibile.
– Medicamentele alfa-blocante. Aceste substanţe relaxează pereţii uretrei şi îi dilată, astfel încât piatra să pătrundă mai uşor pe canalul mărit. Alte medicamente pot preveni formarea altor pietre, deci apariţia de complicaţii.
– Terapia cu unde-şoc. O practică medicală frecventă pentru tratarea pietrelor la rinichi este şocul extracorporal cu unde de litotripsie, ce foloseşte unde-şoc pentru a sfărâma calculii renali, astfel încât să se poată mişca mai uşor în tractul urinar. Efectele secundare posibile sunt leziunile locale, sângerările şi senzaţiile de durere după efectuarea procedurii.
– Ureteroscopia. Când calculii renali ajung foarte aproape de vezica urinară, ureteroscopia este procedura medicală cel mai des folosită. Un tub subţire este introdus prin uretră până la piatra formată, astfel încât medicul chirurg să poată rupe piatra, pentru a scoate fragmentele prin tub.
Pietrele foarte mari formate la nivelul rinichilor pot necesita intervenţie chirurgicală pentru a fi eliminate. După ce medicul ajunge să extragă calculii, îi supune unei analize chimice atente, pentru a le afla compoziţia. Aproape 80% din pietrele la rinichi sunt constituite din calciu, restul compuşilor fiind de regulă acid uric, cistină sau struvit. Odată aflată compoziţia calculilor, se pot formula strategii concrete de prevenire a noilor formaţiuni de acest tip.
Factorii de risc în cazul formării pietrelor la rinichi sunt controlabili, prin evitarea consumului deficitar de apă, a dietei axate preponderent pe proteine, sodiu şi alimente cu concentraţie mare de oxalat (ciocolată sau legumele verzi). Acumularea excesivă de kilograme în plus şi administrarea anumitor medicamente sunt alţi doi factori care pot fi evitaţi, pentru prevenirea apariţiei calculilor renali.
Dr. Magda MARIN, medic specialist Medicină de familie/Ecografie MED-CLINIC
Lasă un răspuns