Agitaţia
Agitaţia este definită în psihiatrie ca acte motorii fără finalitate, exprimând de regulă o stare afectivă sau o trăire delirantă. Stările de agitaţie sunt deosebit de impresionante şi traumatizante pentru anturaj, care adesea asistă neputincios la mişcările necoordonate şi lipsite de scop ale subiectului agitat, primejdioase pentru persoana agitată, pentru bunurile sale materiale, cât şi pentru anturajul acesteia. Pot apărea brusc şi neaşteptat la o persoană fără antecedente psihice, în urma unui traumatism fizic sau psihic major, ca şi la persoane cu antecedente pshiatrice (epilepsii, psihoze, etilism cronic, demenţe). Agitaţia isterică sau “criza de nervi” se caracterizează prin faptul că poate apărea într-o situaţie conflictuală, are un caracter teatral, de spectacol (are loc numai cu “audienţă“), este însoţită de leşinuri, paralizii, sufocări ale subiectului agitat (90% din cazuri sunt femei). Stările de agitaţie constituie urgenţe psihiatrice, necesitând spitalizarea şi intervenţia rapidă a medicului. Spitalizarea bolnavului agitat se face cu dificultate, datorită greutăţilor legate de transportul bolnavului, de lipsa lui de cooperare; totuşi, anturajul va evita brutalizarea şi imobilizarea prin forţă a bolnavului până la venirea medicului.
Cefaleea
Cefaleea este un simptom banal, care poate să apară în numeroase tulburări, dintre cele mai diferite şi care poate avea o diversitate de manifestări, mai ales în ceea ce priveşte durata, intensitatea şi localizarea. Poate să apară ca o simplă apăsare în zona frunţii, senzaţie de “presiune pe cap” sau ca durere pe o porţiune a capului, durere cu caracter pulsatil, durere localizată în zona occipitală sau temporală etc. Poate dura de la câteva minute la câteva zile. Cauzele care provoacă durerea de cap se înscriu într-un registru variat. Dintre acestea, cele mai des întâlnite sunt migrenele – cefalee care cuprinde numai jumătate de cap, apare şi dispare brusc, este însoţită de senzaţie de vărsătură şi fotofobie, are caracter familial, cauze oftalmologice, neurologice, vasculare, metabolice, endocrine, toxice şi infecţioase. Dintre circumstanţele în care apare în psihiatrie durerea de cap, enumerăm: nevrozele, sindroamele psihoorganice cronice, epilepsiile, intoxicaţiile, depresiile, patologia involutivă şi vasculară. Apariţia cefaleei şi mai ales persistenţa ei vă îndrumă pacientul la medicul generalist şi după caz, pentru diagnosticare şi tratament de specialitate la medicul psihiatru. Printre măsurile care vor fi luate sunt: întreruperea substanţelor toxice (tutunul, mai ales), corectarea somnului, un regim alimentar uşor, făra alcool, plimbări în aer liber. Apariţia unor dureri de cap cu caracter repetitiv la persoanele purtătoare de ochelari, şi nu numai, impune verificarea acestora cu eventuala lor schimbare sau consult oftalmologic pentru stabilirea dioptriilor.
Confuzia
Confuzia are în psihiatrie sensul de scădere a vigilităţii, cu perturbarea gravă a capacităţii de memorare şi orientare. Sunt încetinite percepţiile, ca şi capacitatea de judecată şi sinteză la care se poate adăuga prezenţa halucinaţiilor. Bolnavul confuz pare să fie rupt de realitatea care-l înconjoară, priveşte inexpresiv în depărtare, în gol, gesturile sunt încetinite, lipsite de îndemânare, vorbirea este incoerentă, iar comportamentul lipsit de logică poate să ia aspectul unei agitaţii dezordonate. Bolnavul cu confuzie mintală nu ştie nici unde se află şi nici nu se mai poate orienta în timp. Confuzia mintală este un simptom grav, care impune intervenţia de urgenţă a medicului psihiatru; bolnavul confuz va fi transportat în cel mai scurt timp la spitalul de psihiatrie pentru a primi tratament şi îngrijire de specialitate. Confuzia mintală poate să apară în boli ca: alcoolismul cronic, intoxicaţiile medicamentoase, stări febrile, tulburări metabolice, traumatisme cranio-cerebrale, meningo-encefalite, accidente vasculare cerebrale, afecţiuni endocrine.
Depresia
Depresia este definită ca o prăbuşire a dispoziţiei şi a tonusului afectiv. Este însoţită de actualizarea amintirilor neplăcute şi triste, de o viziune ameninţătoare a viitorului, de lentoare psiho-motorie, manifestată atât pe plan ideativ, cât şi în gesturi şi mişcări. De asemenea, depresia este caracterizată printr-o scădere a vitalităţii, astenie, lipsă de vigoare fizică, insomnii, scăderea poftei de mâncare, scădere în greutate, tulburări sexuale. Se poate manifesta cu intensităţi diferite, de la forme uşoare, în care simptomele relatate anterior sunt puţin marcate, până la forme grave, în care depresia este însoţită de idei sau tentative de sinucidere. Poate să apară în circumstanţe diferite în reacţii secundare unor psihotraume, în nevroze, în tulburările involutive, în bolile cu determinare endogenă sau secundară unor procese organice. Este un simptom foarte frecvent în psihiatrie, este recomandabil să se recurgă la ajutorul medicului psihiatru ori de câte ori apare o modificare de durată a dispoziţiei anterioare atunci când se ivesc tulburări de somn, mai ales către sfârşitul somnului sau când survin acuze somatice cărora ceilalţi medici specialişti nu le decelează niciun corespondent lezional. Existenţa unor antecedente personale sau familiale va necesita adresarea de urgenţă, atunci când apar semnele depresiei, la cabinetul de psihiatrie. Ca şi în cazul anxietăţii, stările depresive se pot manifesta prin semne care nu par la prima vedere să ţină de o stare depresivă şi care nu ar necesita o intervenţie din partea psihiatrului: dureri de cap cronice resimţite ca o presiune cerebrală sau senzaţia de arsură la cap, nevralgii ale feţei sau în regiunea lombară, o presiune precordială, tahicardie, senzaţie de sufocare şi de nod în gât, uscarea gurii, balonari, constipaţie, perturbări ale ritmului somnului, crize de transpiraţie nocturnă, astenie matinală, dureri abdominale, micţiuni frecvente, dureri difuze în organele uro-genitale şi căderea părului.
Delirul
Delirul reprezintă o tulburare psihică gravă, manifestată în domeniul gândirii, care îşi pierde coordonatele inserţiei în realitate, ancorându-se în imaginar şi ilogic. Gândirea bolnavului este delirantă şi plină de contradicţii pe care acesta pare să nu le ia in seamă, abundă în interpretări şi deducţii lipsite de logică, modifică comportamentul bolnavului şi activitatea acestuia, făcându-le insuficiente sau chiar periculoase pentru ceilalţi. Ideile delirante au o tematică fie de depreciere a persoanei bolnavului – urmărire, prejudiciu, pedepsire, otrăvire, influenţare, ruinare, gelozie etc., fie de exagerare a calităţilor bolnavului – mărire, grandoare, invenţie. Subiectul se vede transpus în una dintre aceste situaţii care nu au de obicei nimic comun cu realitatea. Aceste tulburări de gândire se pot asocia cu deformări ale percepţiei realităţii – halucinaţii. – Va urma –
Dr. Magda MARIN, medic specialist Medicină de familie/Ecografie MED CLINIC
Lasă un răspuns