Insomnia
Insomniile sunt tulburări ale somnului care îl diminueză atât pe plan cantitativ, cât şi calitativ. Întreruperea temporară şi periodică a vigilităţii constituie o perioadă de refacere fiziologică a capacităţii de funcţionare optimă a psihismului. Nevoia de somn are o componentă ereditară, care nu se modifică şi una dobândită, variabilă în funcţie de obişnuinţele individuale, de preocupările de moment, de dispoziţie şi de vârstă. Durata somnului scade cu vârsta, media ei fiind pentru un adult de 7-8 ore, dar există şi persoane care, deşi nu depăşesc 6 ore de somn, desfăşoară o activitate normală, fără să resimtă oboseala. Ritmul somnului depinde mai mult de obişnuinţe decât de reglarea biologică, indivizii putând să se împartă în două mari categorii: subiecţii “de noapte” şi subiecţii “de zi”, în funcţie de perioada zilei preferată pentru somn. Trecerea de la o stare de veghe la starea de somn (adormirea) se face pe neobservate şi fără vreun efort în mod normal, fiind însă pentru cei cu insomnii o perioadă lungă şi chinuitoare. Poate să ia aspectul insomniei de adormire atunci când apare la începutul somnului sau de readormire atunci când subiectul se trezeşte după numai câteva ore de somn. Insomnia provoacă o scurtare a duratei totale de somn, însoţită de senzaţia neplăcută de oboseală şi nu atât de rar pe cât s-ar crede de tulburări digestive şi scăderi ponderale. Circumstanţele în care pot să apară insomnii sunt următoarele: anumite etape ale existenţei (adolescenţa, climacteriul feminin sau masculin), surmenajul fizic sau afectiv, boli acute în curs de evoluţie şi episoadele de depresie majoră. Deşi se afirmă că persoanele în vârstă dorm mai puţin decât tinerii, există studii contradictorii care admit că, în general, după vârsta de 60 ani, femeile depăşesc bărbaţii în ceea ce priveşte durata odihnei la pat şi somnul. Surmenajul fizic rezultat prin supradozarea efortului profesional, agravat de supradozarea aşa-ziselor distracţii, ca şi excesele alimentare, împiedica instalarea somnului. Surmenajul afectiv rezultat din conflictele ocazionale cu membrii familiei, colegii de muncă, schimbările bruşte de mediu, excesivele responsabilităţi, încarcă, în cursul activităţii diurne, subiectul cu stimuli emoţionali puternici, care nu pot fi descărcaţi cu uşurinţă în perioada premergătoare somnului. Lipsa destinderii obişnuite dinaintea adormirii, datorată trăirilor emoţionale intense, generate de stări conflictuale vii, de evenimente fericite sau nefericite, mai mult sau mai puţin violente sau intense împiedică instalarea somnului. Bolile acute, însoţite de sindroame dureroase sau jenă respiratorie, nevrozele, bolile organice cronice, toxicomaniile minore sau medicamentoase fac, de asemenea, dificilă instalarea somnului. Pentru prevenirea insomniei, se impun următoarele masuri: psihoigiena existenţei zilnice, cu păstrarea unui program cât mai ordonat, evitarea muncii în asalt, a surmenajului şi suprasolicitării, existenţa unei perioade de relaxare înainte de adormire. Nu se va recurge din proprie iniţiativă la medicaţie inductoare de somn – automedicaţie, ştiut fiind că fiecare insomnie are particularităţile ei, pentru care numai medicul poate stabili hipnoticul indicat. Folosirea unui somnifer fără indicaţia medicului poate agrava în timp senzaţia de oboseală, iar medicaţia trebuie administrată doar în momentul întreruperii activităţii şi pregătirii pentru somn.
Fobia
Fobiile sunt reprezentate prin temeri nejustificate faţă de obiecte, animale, evenimente, situaţii, care prin ele însele nu constituie un pericol real sau au o probabilitate infimă de a se produce. Bolnavul are o senzaţie intensă de spaimă în prezenţa obiectului sau a situaţiei de care se teme, stare însoţită de manifestări vegetative: transpiraţii, palpitaţii, sufocări, ameţeli, tulburări de vedere etc., care dispar brusc odată cu îndepărtarea cauzei generatoare. Fobiile pot să apară ca singur fenomen patologic sau pot însoţi şi alte tulburări psihice. Ele îşi au cauza în unele obiceiuri greşite (erori de educaţie oferite de părinţi copiilor de vârste mici) sau pot să apară ca urmare a unor situaţii de grea încercare prin care a trecut bolnavul (boli grave, accidente, traumatisme psihice, catastrofe etc.). O fobie foarte răspândită în epoca noastră este fobia la anumite boli – canerofobie, fobie legată de boli cu transmitere sexuală (SIDA) etc. Fenomene asemănătoare fobiilor şi uneori asociate cu ele sunt obsesiile, idei care se impun gândirii, tulburându-i desfăşurarea normală. Aceste idei se referă de obicei la acţiuni absurde, pe care subiectul are impresia că le-ar putea face, acţiuni care contravin întru totul personalităţii şi comportamentului obişnuit al bolnavului. Aceste idei nu se transformă niciodata în acte, dar parazitează gândirea şi activitatea, sunt resimţite ca fiind neplăcute, generează nelinişte şi teamă bolnavului. Acestea îl fac pe subiect, cu trecerea timpului, să se teamă că nu va mai fi stăpân pe acţiunile şi gândurile sale şi ca are o boală psihică foarte gravă. Deşi foarte chinuitoare pentru bolnav, atât fobiile, cât şi ideile obsesive nu prezintă pericolul ideilor delirante şi halucinaţiilor. Apariţia unor astfel de fenomene trebuie să îndrepte bolnavul către medic, ce va recomanda tratamentul medicamentos sau psihoterapeutic potrivit.
– Va urma –
Dr. Magda MARIN, medic specialist Medicină de familie/Ecografie MED CLINIC
Lasă un răspuns