Viața bate filmul: cum s-a întâmplat o tâlhărie între prieteni…
În ziua de 13 mai a.c., în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Poliției Muncipiului Curtea de Argeș au fost sesizați prin SNUAU 112, de un bărbat de 31 de ani, cu privire la faptul că a fost lovit și i-au fost sustrase mai multe bunuri, de către 4 persoane.
Din cercetări, s-a stabilit că patru bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 33 de ani, toți din București, s-au deplasat pe raza municipiului Brașov, unde persoana vătămată urma să se întâlnească cu alte două persoane, unde l-au lipsit de libertate și l-au deposedat prin violență de suma de 3.500 de lei, un lanț de aur și două telefoane mobile.
Ulterior, toți cinci s-au deplasat pe raza municipiului București, cu autoturismul persoanei vătămate, apoi pe raza județului Argeș, în comuna Mușătești, unde persoana vătămată a reușit să imobilizeze pe unul dintre cei patru.
”Ceilalți trei au fugit, fiind depistați de polițiști într-un mijloc de transport în comun, pe raza comunei Merișani, ocazie cu care au fost recuperate și cele două telefoane mobile aparținând persoanei vătămate.
Cei în cauză au fost conduși la sediul poliției, iar în cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și lipsire de libertate, conform art. 230 și 205 din Codul Penal.
După administrarea probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, față de toți patru, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive,” a anunțat IPJ Argeș.
Povestea este mai complicată decât se înțelege la prima vedere: este vorba despre 5 tineri, unul din Arges, are domiciliul in zona Campulung, parintii locuiesc la Musatesti, iar ceilalți 4 au domiciliul la București.
Argeșeanul s-a dus la Brasov sa se intalneasca cu doua fete, iar unul dintre cei 4 cunoaștea acest aspect, fiind prieten cu el. In timp ce s-a dus la întâlnirea cu fetele au aparut cei 4, care l-au batut, i-au luat 3.500 lei, un lănțic de aur si telefoanele mobile.
Motivul invocat a fost ca tanarul din Arges ar fi avut o datorie la ei.
Ulterior, toti 5 au plecat cu masina celui batut la Bucuresti, însă din Capitală au decis să se ducă la familia celui agresat, la Mușătești.
Cand a ajuns acasa, victima impreuna cu tatal au reușit să-l imobilizeze pe unul dintre cei 4, iar ceilalți au fugit. Însă au avut și telefoanele victimei la ei. Au plecat spre Curtea de Argeș si au luat microbuzul spre Bucuresti.
Însă drumul a fost scurt, pentru că politistii au oprit microbuzul in trafic la Merisani și i-au imobilizat pe cei 3 suspecți. Actiunea a fost una in forta, cu mai multe masini de Politie la fata locului si cu sprijinul luptatorilor SAS.

Lasă un răspuns