Însoţit de şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, preşedintele Klaus Iohannis a asistat la antrenamentul final desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute de către militarii Batalionului 33 Vânători de Munte “Posada” din Curtea de Argeş, la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre “Getica” de la Cincu. Vânătorii de munte argeşeni vor participa, începând cu luna martie, la misiunea “Resolute Support” din Afganistan, unde vor avea ca principale misiuni asigurarea securităţii bazei militare din Kandahar şi consilierea forţelor de securitate afgane.
La finalul exerciţiului, preşedintele a făcut următoarea declaraţie: “Am fost impresionat de profesionalismul şi curajul lor. După o masă ostăşească, la care am mâncat alături de militari, le-am urat succes în Kandahar şi să slujească sub drapelul României şi al aliaţilor cu aceeaşi demnitate de până acum!” Pentru rezultatele obţinute la exerciţiile de instruire, precum şi în misiunile executate în teatrele de operaţii, Drapelul de luptă al batalionului a fost decorat cu Ordinul „Virtutea militară” – în grad de Ofiţer cu însemn pentru militari, de război, „Emblema de onoare a Armatei României”, precum şi „Emblema de onoare a Statului Major General”.

Lasă un răspuns