Militarii din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada” au fost implicaţi în acţiunile „Şcoala Altfel”

Unitatea militară din Curtea de Argeş şi-a deschis porţile pentru a primi vizita elevilor din municipiu, în cadrul acţiunilor organizate în săptămâna „Şcoala Altfel”.

Militarii au pregătit prezentări de tehnică şi echipamente şi le-au arătat celor mici o parte din dotările Batalionului. Astfel le-au oferit posibilitatea să vadă din interior ce presupune o unitate militară şi, de exemplu, cum arată un transportor auto blindat.

Cu ocazia acestei activități, elevii au vizitat și muzeul din cadrul Batalionului de Vânători de Munte, structură cu o istorie de 49 de ani, a mai transmis Cătălin Prâsneac.

Deschiderea vânătorilor de munte către acţiunile organizate de societatea civilă nu este o noutate, să nu uităm că s-au implicat foarte mult în organizarea primei ediţii a Duatlonului Regal Invictus, ce a avut loc în luna noiembrie 2017 la Curtea de Argeş. La eveniment au fost prezenţi invictuşi din toată ţara, iar pentru buna desfăşurare a Duatlonului militarii au depus un efort considerabil şi demn de toată aprecierea. În plus, Duatlonul Regal a fost intens promovat, inclusiv de Casa Regală a României, ceea ce a adus un mare plus imaginii municipiului. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

foto: Cătălin Prâsneac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*