Mircea Diaconu: „mi se fâlfâie despre ce cred unii!”

Europarlamentarul a fost foarte deranjat în conferinţa de presă de miercuri, atunci când a fost întrebat dacă decizia de a candida la Parlamentul Europei a fost influenţată cumva şi de pensia viageră de 5.000 euro pe care ar putea-o primi după încheierea mandatului. “Mi se fâlfâie – ca să mă exprim mai puţin academic – de ceea ce cred unii sau alţii despre asta. Şi nu este vorba despre 5.000 euro, ci despre 1.500. Cei care sunt interesaţi de astfel de aspecte sau care mă invidiază, să facă mai întâi ce-am făcut eu, apoi să vină şi să-mi ia locul! Problema corectă – cred eu – ar fi aceea dacă o merit sau nu”.

Mircea Diaconu a evitat să ne dezvăluie cum arată evaluarea proprie a activităţii după cele câteva luni în mandat. Probabil că este încă prea devreme pentru aşa ceva. Oricum, după ce a ajuns la Bruxelles în postura de independent (neafiliat), a spus că a fost curtat insistent de mai multe formaţiuni constituite, dar şi de cei care voiau să-şi facă grupuri de europarlamentari, precum franţuzoiaca Marie Le Pen, reprezentantă a grupului antieuropean. Şi asta deoarece contează nu numai numărul deputaţilor europeni, dar şi cel al ţărilor. “Eu eram singurul independent venit din România şi contam foarte mult, deoarece le puteam aduce neafiliaţilor o ţară! Până la urmă, considerând că aveam o datorie morală faţă de sir Graham Watson, care a fost alături de noi în 2012 cu grupul liberalilor europeni, când se striga că în România a avut loc o lovitură de stat la suspendarea fostului preşedinte, am intrat în ALDE, ca independent”, a explicat Mircea Diaconu.

“Este o porcărie scandalul pensiilor speciale pentru parlamentari”

La fel de categoric a fost fostul senator şi în ceea ce priveşte propunerea revenirii la pensii speciale pentru parlamentarii români, pe care o socoteşte îndreptăţită: “Când s-au scos acele pensii categorisite nesimţite în timpul guvernării Boc, erau câteva mii de parlamentari la pensie. Dacă nu mă înşel, pentru un mandat se dădeau 2.100 lei, dar beneficiari direcţi au fost numai vreo 50 dintre ei, deoarece pensiile personale erau mult mai mari decât cele speciale şi, firesc, au optat pentru ele. La urma urmei, ce înseamnă 2.100 lei?… Cei care se revoltă de aceste pensii, ar trebui să se uite şi la cele ale foştilor miliţieni de ţară sau ale torţionarilor, care sunt sensibil mai mari şi să pună în balanţă importanţa muncii fiecăruia. Vorbim despre 500 sau 750-800 euro, când salariul minim în UE este mult mai mare decât al unui senator din România. Pe asta ar trebui să ne revoltăm, dar la noi este o tradiţie să ne purtăm urât cu oamenii de valoare pe care-i avem: Caragiale a fost umilit, târât prin procese şi l-am silit practic să emigreze în Germania, pe Eminescu l-a omorât un nebun cu o piatră, iar acum sunt destui oameni de cultură – şi mă gândesc la colegii actori care trăiesc în mizerie – care meritau altă soartă. Eu am 100 filme făcute şi unii nu pot dormi cu gândul la veniturile mele. Acestora le transmit şi din partea colegilor de breaslă: să ne lase în pace!”

Pentru mai multe articole apasa AICI

doru bobi curtea de arges

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*