Nu vă împrieteniți ușor: avertismentul Poliției Române!

Cele mai frecvente formulări pe care le aud poliţiştii din partea victimelor furturilor prin împrietenire sunt: 
”Au spus că au un necaz şi vor doar un pahar cu apă…”, 
“Păreau oameni de treabă…”,
“S-au recomandat a fi de la o firmă de instalaţii…”.

…iar cele mai dese urmări: 
”Nu am crezut niciodată că mi s-ar putea întâmpla mie…”.

Pentru a nu fi victimele infracțiunilor prin împrietenire, vă recomandăm:
・ Persoanele care pretind că sunt reprezentanți ai firmelor furnizoare de utilități, ce solicită accesul în curte sau imobil sub pretextul unor verificări, trebuie să aibă asupra lor legitimații de serviciu.

・ Nu este nimic greșit din partea dumneavoastră dacă notați numele acestora și alte detalii și verificați telefonic dacă scopul legitim pe care îl invocă este real. 
Astfel veți putea pune la dispoziție date utile polițiștilor, în situația în care așa-zișii binevoitori ascund intenții infracționale.

・ O altă modalitate prin care asemenea persoane sunt primite în locuințe este în urma acceptării unor oferte promoționale pentru produse cu caracteristici asemănătoare celor reale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*