O poveste din mediul virtual, prezentată într-o expoziție de excepție: ”Anotimpuri”, marca ”La Conacul Fotografilor”

 

În era tehnologiei și a rețelelor de socializare, multe povești încep în mediul online. Una dintre ele este cea a expoziției itinerante ”Anotimpuri” realizată de conașii și conițele ce fac parte din grupul ”La Conacul Fotografilor”. Fotografi amatori și profesioniști, cu ocupații și profesii diferite, uniți de aceeași pasiune pentru fotografii s-au întâlnit prin intermediul unui grup format pe Facebook. Însă, în afară de socializare și schimburile de experiență, în acest caz pasiunea lor s-a dus dincolo de mediul online unde like-urile contorizează reacțiile oamenilor, într-o expoziție de excepție. 

”Organizator principal a fost Răzvan Gașpar, cel care a avut inițiativa să facem o expoziție itinerantă, a fotografilor de la Conacul Fotografilor, un grup virtual, format pe Facebook, care a coborât mult spre realitate, dovadă că ne cunoaștem toți, suntem prieteni și ne întâlnim anual. Expoziția ”Anotimpuri” prezintă 70 de tablouri din cele realizate de membrii grupului, care este format din aproape 7000 de membri. A fost o selecție făcută din aproximativ 500 de tablouri, o comisie a selectat imaginile ce vor fi prezentate. La Primăria Curtea de Argeș va rămâne până la începutul lunii iunie. Aventura a început din Cetatea Făgăraș, apoi Deva, Hunedoara – Castelul Corvinilor, Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeș, Pitești, Alexandria, Constanța, București și se va încheia la Bruxelles”, ne-a declarat Nina Ion, fotograf amator și administrator al grupului ”La Conacul Fotografilor”. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*