Pentru orice tranzacţie făcută la o bancă, bancomat sau Oficiu Poştal se reţine un comision, care diferă în funcţie de tarifele solicitate de fiecare unitate în parte. Singura problemă a consumatorului este că aceste comisioane nu sunt afişate la vedere şi nu ştie câţi bani i se reţin.
Până acum, doar tranzacţiile efectuate la Oficile Poştale şi Raiffaisen Bank au afişate în chitanţă şi comisionul, dar începând de anul viitor va intra în vigoare legea care îi va obliga să îşi informeze clienţii referitor la acest aspect.
„Toate facturile se încasează contra unui comision, iar dacă nu se reţine când se face plata, va fi adăugat în factura următoare fără să fie specificat,”, a declarat Gheorgeh Drăghici, dirigintele Oficiului Poştal din Curtea de Argeş.
„Deocamdată nu a fost aprobată legea care va obliga instituţiile să afişeze la vedere tariful reţinut, însă noi ne-am conformat mai devreme. În momentul de faţă singura bancă ce îi informează pe cetăţeni asupra comisionului este Raiffeisen Bank, care are tarif de 4 lei pentru o factură la gaze”, a mai precizat Gheorghe Drăghici.

Lasă un răspuns