Primăria Municipiului Câmpulung aduce la cunoștință persoanelor care desfășoară activități de tundere a ierbii/gazonului în curți, precum și cele care realizează lucrări de amenajare interioară în propriile locuințe, că au obligația de a achiziționa saci personalizați de la operatorul de salubritate S.C. Financiar Urban S.R.L. pentru colectarea și evacuarea deșeurilor rezultate.
Costul unui sac destinat deșeurilor verzi este de 13,68 lei cu TVA, iar pentru deșeurile din construcții și demolări (DCD) prețul unui sac este de 28,42 lei cu TVA, prețul incluzând colectare, transport și depozitare.
Ridicarea sacilor este gratuită și se realizează la cerere, pe bază de programare la dispeceratul operatorului – tel. 0751262663, cu indicarea adresei exacte.
În ceea ce privește deșeurile voluminoase (mobilier, saltele) și DEEE-urile (deșeuri de echipamente electrice și electronice), acestea se colectează în cadrul unor campanii dedicate, organizate periodic. Campaniile sunt anunțate din timp pe site-ul oficial la instituției și în mass-media.
În afara acestor campanii, cetățenii care doresc să se debaraseze de deșeurile voluminoase sau DEEE-uri au obligația de a le transporta personal la rampa de transfer situată în str. C.N. Popp, Câmpulung (la intrarea spre comuna Bughea de Jos).
!!!Este interzisă depozitarea/abandonarea acestor deșeuri la punctele de colectare destinate gunoiului menajer sau în alte locuri nepermise. Încălcarea acestei reguli se sancționează contravențional cu amendă de la 1000 lei la 2000 lei, conform HCL nr. 279/2023.


Lasă un răspuns