Duminică, de la ora 11.00, s-au jucat meciurile contând pentru ultima etapă a Ligii a V-a, Seria Centru1. Cum ierarhia primelor patru locuri fusese deja stabilită, miza era locul al cincilea, înaintea rundei CS Domneşti având un avantaj de 2 puncte în faţa urmăritoarei Petrom Piteşti. Din păcate pentru ei, domnişanii nu au reuşit să gestioneze acest avantaj, au pierdut cu Edilul la Piteşti, iar Petrom s-a impus la pas la Tigveni, astfel că „găzarii” au terminat cu un punct în faţa echipei pregătite de Virgil Pădurean.
„Puştii lui Coman au făcut figuraţíe”
La finalul meciurilor, am luat legătura cu vicepreşedintele şi antrenorul secund al ocupantei locului trei, Dragoş Panţeru (foto), care ne-a declarat următoarele: „La ziua comunei, după ce câştigasem cu campioana Voinţa Budeasa, v-am făcut o promisiune că recidiva şi cu ocupanta locului secund, FC Dănuţ Coman, în ultima etapă. Aşa a şi fost, iar scorul final de astăzi ne scuteşte de comentarii suplimentare: 10-1 (6-0 la pauză). Golurile echipei noastre au fost marcate de Duşcă, Teculescu – 3, Olteanu, Ion Sora, Matei, Mieiţă şi Ciobotea – 2. Chiar dacă nu au venit cu cea mai bună echipă, i-am umilit pe copiii lui Dănuţ Coman, să ţină minte că la Ciofrângeni se joacă fotbal, nu glumă! Îi felicităm pe băieţi şi conducerea tehnică pentru un sezon reuşit. Arbitrajul brigăzii din Curtea de Argeş, cu Dragoş Pîrîu, Vlăduţ Sterioiu şi Artur Răcoare, a fost discret, la obiect, supervizat de Ilie Duculescu. La anul, o să ne batem pentru câştigarea campionatului, mai ales că ne obligă rezultatele obţinute: victorii acasă cu primele două clasate ale ediţiei 2014-2015!”
Scoruri de maidan la Corbi şi Băiculeşti
În cele ce urmează, vă prezentăm rezultatele complete ale rundei cu numărul 26: Sporting Stăneşti Corbi – Voinţa Budeasa 3-9 (0-3); Edilul Piteşti – CS Domneşti 5-2 (3-0); Şoimii Tigveni – Petrom Piteşti 1-3 (0-1); AS Băiculeşti – CS Mioveni3 6-0 (2-0); AS Ciofrângeni – FC Dănuţ Coman 10-1 (6-0); Progresul Retevoieşti – AS Drăganu 4-1 (0-1); Voinţa Valea Iaşului – Deportivo Mălureni 3-4 (2-1), meci arbitrat de o altă brigadă din Curtea de Argeş, cu Şefan Megheş la centru, ajutat la linii de Teodor Voinea şi Alexandru Stan.
Clasamentul final al acestui sezon este următorul: 1. Voinţa Budeasa 70 p; 2. FC Dănuţ Coman 62 p; 3. AS Ciofrângeni 55 p; 4. AS Băiculeşti 51 p; 5. Petrom Piteşti 42 p; 6. CS Domneşti 41 p; 7. Sporting Stăneşti Corbi 36 p; 8. AS Drăganu 36 p; 9. Şoimii Tigveni 28 p; 10. Progresul Retevoieşti 23 p; 11. Deportivo Mălureni 22 p; 12. Edilul Piteşti 22 p; 13. Voinţa Valea Iaşului 20 p; 14. CS Mioveni3 19 p.


Lasă un răspuns