„Panţerii” s-au impus în derbiul Ligii a V-a: AS Ciofrângeni – Voinţa Valea Iaşului 4-2 (0-1)

ciofrangeniDuminică, de la ora 11.00, s-au disputat meciurile contând pentru etapa a doua a returului Ligii a V-a, Seria Centru1, eşalon în care îşi dispută partidele şi echipele care evoluează în zona Curtea de Argeş. A fost o rundă în care favoriţii nu s-au împiedicat şi au pus mâna pe cele trei puncte puse în joc, dar s-au înregistrat şi câteva surprize, dintre care amintim victoria petroliştilor piteşteni la Corbi, acolo unde de obicei gazdele se impun la finalul celor 90 minute regulamentare, dar şi victoria fără drept de apel a fotbaliştilor din Băiculeşti în faţa omologilor de la Drăganu.

Vă prezentăm în continuare rezultatele înregistrate, clasamentul la zi şi programul etapei următoare, care se va juca duminică, 29 martie: Voinţa Budeasa – CS Domneşti 6-2 (4-1); Sporting Stăneşti Corbi – Petrom Piteşti 3-4 (1-3); Edilul Piteşti – CS Mioveni3 2-2 (2-1); Şoimii Tigveni – FC Dănuţ Coman 2-3 (2-1); AS Băiculeşti – AS Drăganu 4-0 (3-0); AS Ciofrângeni – Voinţa Valea Iaşului 4-2 (0-1); Progresul Retevoieşti – Deportivo Mălureni 2-0 (0-0).

Clasament la zi: 1. FC Dănuţ Coman 42 p; 2. Voinţa Budeasa 42 p; 3. AS Ciofrângeni 30 p; 4. Petrom Piteşti 26 p; 5. AS Drăganu 24 p; 6. AS Băiculeşti 23 p; 7. Sporting Stăneşti Corbi 21 p; 8. Şoimii Tigveni 19 p; 9. CS Domneşti 16 p; 10. CS Mioveni3 16 p; 11. Voinţa Valea Iaşului 13 p; 12. Progresul Retevoieşti 12 p; 13. Edilul Piteşti 10 p; 14. Deportivo Mălureni 9 p.

Etapa următoare: Petrom Piteşti – Voinţa Budeasa; CS Mioveni3 – Sporting Stăneşti Corbi; FC Dănuţ Coman – Edilul Piteşti; AS Drăganu – Şoimii Tigveni; Voinţa Valea Iaşului – AS Băiculeşti; Progresul Retevoieşti – AS Ciofrângeni; Deportivo Mălureni – CS Domneşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*