Pentru prima dată la Curtea de Argeș – Festivalul Filmului European

”Festivalul Filmului European ajunge la ediția a 27-a, iar una dintre locațiile unde se desfășoară în acest an, este chiar în minunatul nostru oraș, în perioada 18-20 mai! 🌟
🌍 Curtea de Argeș, gazda evenimentului, devine punctul de întâlnire pentru pasionații de film, regizori talentați și actori remarcabili . Este prima dată când, în Curtea de Argeș, se organizează acest festival, iar timp de trei zile, orașul va fi animat de atmosfera magică a cinematografiei europene, locuitorii bucurându-se de proiecții gratuite ale unor filme premiate la Berlin, Veneția, Sundance sau Locarno, multe din ele lansate chiar anul acesta.
🎞️ ,Acest festival extraordinar aduce în prim-plan cele mai bune creații cinematografice europene, oferind o experiență captivantă iubitorilor de film din toate colțurile țării. Ca în fiecare an, festivalul e o mărturie a diversității filmului european. De la comedii feelgood și SF-uri, adică film de gen, la cinema experimental și căutări atât de personale, încât ar putea fi încadrate într-un gen numai al lor, pe toate le regăsim în programul din acest an. Li se alătură producții dedicate noțiunii însăși de diversitate, în toate accepțiunile ei.
✅ Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene. Comisia de cultură din cadrul Primăriei, prin vocea D-nei Maria Dumitrache, consilier PNL Curtea de Arges, cu suportul Dnei Președinte PNL Arges, Alina Gorghiua reușit să deschidă această fereastră spre cultură și în orașul nostru.
📍 Locația va fi la Centrul de Cultură și Arte ,,George Topîrceanu”, așa că pregătiți-vă să experimentați 3 zile pline de emoție, intrigă și inspirație cinematografică!”, transmite Cosmin Petrescu, președintele PNL Curtea de Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*