Dosarul vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție de către un fost funcționar public din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Femeia, care ocupa un post de contabilă, este acuzată că, alături de mai mulți complici, ar fi cauzat un prejudiciu estimat de 8 milioane de lei, conform mediafax.
Joi, procurorii au percheziționat locuințele a trei persoane din Pitești.
Momentan, DNA Pitești a oferit următoarele informații:
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție de către un fost funcționar public din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, precum și de către complici ai acestuia, prejudiciul fiind estimat, la acest moment, la peste 8 milioane de lei.
În cursul zilei de 22 ianuarie 2026, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în trei locații situate pe raza municipiului Pitești, la domiciliile unor persoane fizice.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”

Lasă un răspuns