Fondurile pentru proiectul de consolidare al podului peste Valea Iaşului au fost alocate de la bugetul local, iar după parcurgerea etapelor impuse de o achiziţie pe SEAP, contractul a fost semnat cu SC G&M Road Building Engineering SRL. Valorea contractului a fost de 420.269,04 lei plus TVA, fiind prevăzute şi eventuale lucrări diverse şi neprevăzute, cu bugetul de 47.574,45 lei.
Înainte de a detalia în ce anume au constat lucrările de consolidare, vă spunem pe scurt câteva date despre acest pod. Printr-un protocol încheiat în anul 1998, Primăria Curtea de Argeş prelua în administrare sectoarele de drumuri naţionale, podurile şi semnalizarea verticală.
La capitolul poduri, în respectivul protocol au fost menţionate: Podul Valea lui Gan, construit în anul 1914, Podul Valea Mare, construit în anul 1947, Podul Valea Târgului, construit în anul 1924, Podul peste Valea Iaşului (sau podul de la Mănăstire cum mai este cunoscut) construit în anul 1963 şi Podul Argeş, construit în anul 1914. În anul 1998, la data semnării protocolului era menţionată o singură lucrare efectuată la doar la unul dintre aceste poduri şi anume cel peste râul Argeş, realizată în anul 1990 şi a constat în „reconstrucţia şi sporirea capacităţii.”
În 2017, după 54 de ani de la construire s-au început şi lucrările de consolidare la Podul peste Valea Iaşului, ce au constat în: săpături la fundaţiile podului pentru foraj micropiloţi; s-au realizat armăturile la fundaţii şi s-a turnat betonul; s-a realizat pretensionarea grinzilor (se face în ideea amortizării vibraţiilor şi şocurilor. S-au montat cabluri ce au fost întinse hidraulic); s-a făcut suprabetonarea căii de rulare şi a trotuarelor; s-au confecţionat parapeţi metalici şi s-au montat; hidroizolaţie; montarea bordurilor; turnarea covorului asfaltic; reîntregirea plăcilor de beton de pe marginea văii.
În luna aprilie lucrările ar trebui să fie încheiate şi să revină la normal circulaţia în zonă!

Lasă un răspuns